Antal Arpad: E măgulitor să câştigi al patrulea mandat cu peste 76%
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care a fost reales în funcţie pe lista UDMR, a declarat că este măgulit de scorul obţinut la alegerile locale de duminică, fiind votat de peste 76% dintre cei prezenţi la urne.
Acesta a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că alegerile locale au fost o „încălzire“ pentru alegerile parlamentare, la care UDMR speră să obţină, de asemenea, un scor foarte bun.
„În campania electorală am spus că aceste alegeri sunt despre viitor şi următorul pas extrem de important sunt alegerile parlamentare. UDMR a obţinut un scor foarte bun la alegerile locale şi noi ne dorim să întărim acest scor la alegerile parlamentare. Mesajul meu este unul foarte simplu: fiecare vot contează. În Sfântu Gheorghe 45 de voturi au lipsit PSD-ului ca să treacă pragul de 5%, iar PNL-ului doar câteva voturi ca să ia al doilea mandat de consilier local şi nu să ia UDMR-ul şi al 18-lea mandat“, a declarat primarul Antal Arpad.
Acesta a arătat, totodată, că UDMR şi-a întărit poziţia în plan local de la un scrutin electoral la altul, arătând că în anul 2008 a obţinut 8 mandate de consilieri locali la Sfântu Gheorghe, în 2012 un număr de 14 mandate, în 2016 şi-a adjudecat 15 mandate, iar anul acesta 18 dintr-un total de 21.
„Nici nu vrem şi nici nu mai putem să creştem. Tot ce am spus în campania electorală, şi anume că dorim ca în perioada următoare să facem un pas la următorul nivel de dezvoltare, cred că acum prinde un elan. Eu cred că acest feedback din partea comunităţii este foarte important pentru noi. Să porneşti al patrulea mandat cu 76,5% din voturi este măgulitor sau nici nu ştiu care este termenul corect. M-a emoţionat, sincer, în 2012 am mai avut aceste emoţii pe care le am avut acum“, a mai spus primarul Antal Arpad.
Nici maghiarii nu l-au mai votat.