POLITICA 28 septembrie 2020

AlegeriLocale2020 / Covasna: Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, câştigă detaşat al patrulea mandat

de Agerpres | 1524 vizualizări

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care a candidat pe lista UDMR, a câştigat detaşat cel de-al patrulea mandat.

Potrivit datelor provizorii centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă, Antal Arpad a obţinut 10.711 voturi, respectiv 76,49% din totalul cel valabil exprimate.

Pe următoarele locuri s-au clasat Tatar Imola, care a candidat din partea Alianţei Maghiare din Transilvania, cu 1067 voturi, candidatul PNL, Liviu Comăneci cu 794 voturi, candidatul PSD, Constantin Laurenţiu Teacă cu 615 voturi, candidata Pro România, Rodica Nina Secelean cu 384 de voturi, candidatul ALDE, Milik Otto cu 257 de voturi şi candidatul PMP, Marius Cojocaru cu 175 de voturi.

Prezenţa la urne a fost de 27, 24% la nivelul municipiului Sfântu Gheorghe, mult sub media judeţeană, care a fost de 40,66%.

La urne s-au prezentat 14.414 alegători, iar numărul voturilor valabil exprimate a fost de 14.003.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, născut pe 10 august 1975 în oraşul Rupea din judeţul Braşov, a absolvit Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca şi este de profesie sociolog.

Acesta a fost ales pentru prima dată primar al municipiului Sfântu Gheorghe în anul 2008, după patru ani în care a fost deputat UDMR în Parlamentul României.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.