Tradiţii şi superstiţii de Ziua Păcălelilor
Farsele de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor, sunt însoţite de o serie de superstiţii, provenite din toate colţurile lumii.
Celebrarea Zilei Păcălelilor îşi are originile în Franţa, în secolul al XVI-lea, când a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Vestea noului calendar s-a răspândit încet iar cei care continuau să sărbătorească anul nou de 1 aprilie era consideraţi „păcăliţii de 1 aprilie”.
În Franţa, 1 aprilie, Ziua Păcălelilor, este numită Poisson d'Avril, adică „peştele de aprilie”, cu referire la un peşte tânăr, uşor de capturat. Francezii obişnuiesc să-şi păcălească prietenii lipindu-le pe spate un peşte de hârtie. În momentul în care cineva descoperă farsa, acesta trebuie să strige „Poisson d'Avril!”.
Timp de 200 de ani, practica farselor de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor, s-a răspândit în Anglia şi în Statele Unite.
Toate farsele de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor trebuie să fie făcute până la ora prânzului. Orice farsă făcută după această oră va aduce ghinion farsorului.
Cei care nu răspund cu zâmbetul pe buze unei farse făcute de Ziua Păcălelilor, vor fi urmăriţi de ghinion tot anul.
Bărbaţii păcăliţi de o femeie frumoasă de Ziua Păcălelilor, vor ajunge să o ia de nevastă, sau, dacă bărbatul este căsătorit, cei doi vor rămâne prieteni foarte buni.
Copiii născuţi pe 1 aprilie, Ziua Păcălelilor, vor fi norocoşi în afaceri, dar vor fi urmăriţi de ghinion la jocurile de noroc.
O altă superstiţie de Ziua Păcălelilor spune că îndrăgostiţii nu ar trebui să se căsătorească pe 1 aprilie, pentru că mariajul nu va funcţiona, ori pentru că femeia va fi „cocoşul” în familie.
Se spune că cel care nu va pune la cale o farsă de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor, va fi păcălit pentru tot restul anului.