LIFESTYLE 7 octombrie 2015

Şi bărbaţii suferă de depresie postnatală

de Covasna Media | 572 vizualizări

Apariţia unui copil în familie declanşează un amalgam de emoţii pentru ambii părinţi. Deşi depresia cauzată de această schimbare este întâlnită în cazul proaspetelor mămici, nici bărbaţii nu sunt feriţi de această problemă în timpul sarcinii partenerei, dar şi după naştere, susţin cercetătorii canadieni.

Depresia cauzată de apariţia unui copil le afectează de cele mai multe ori pe mame, dar potrivit experţilor canadieni de la Universitatea McGill şi bărbaţii pot fi cuprinşi de o stare inexplicabilă de tristeţe în această perioadă.

Studiul a demonstrat că 13% din bărbaţii care devin taţi pentru prima dată manifestă stări depresive în timpul sarcinii partenerei, dar şi după naşterea copilului.

„Sănătatea psihică a bărbaţilor este de multe ori neglijată de cercetători şi de specialiştii care îi pot ajuta, şi nu este eva­luată aşa cum trebuie în momentul unei schimbări atât de mari cum este dobândirea calităţii de părinte. Aceste des­coperiri cresc gradul de conştientizare în ceea ce priveşte problemele viitorilor şi proaspeţilor părinţi”, a declarat doctorul Deborah Da Costa, profesor asociat în Departamentul de Medicină de la Universitatea McGill.

Cercetarea a fost desfăşurată pe un eşantion de 622 de bărbaţi, pe o perioadă de 18 luni. Viitorii taţi au fost rugaţi să completeze chestionare online în timpul celui de-al treilea semestru de sarcină al partenerei cu întrebări despre dispozi­ţia lor, activitatea fizică, sprijinul primit, calitatea somnului, schimbările din căsnicie şi stresul financiar.

Potrivit adevarul.ro, rezultatele au arătat că 13,3% din viitorii taţi au manifestat simptomele depresiei, cei mai mulţi având probleme cu somnul. „Aceste semnale sunt foarte importante, mai ales că după naştere aceste probleme tind să se agraveze”, a mai spus Da Costa.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.