După ani de așteptare, încep lucrările la primul dintre cele șase locuri de joacă promise în Sfântu Gheorghe
Au trecut peste doi ani de când Primăria Sfântu Gheorghe anunța că orașul va avea „cele mai faine locuri de joacă din țară” și prezenta planurile pentru primele șase amplasamente. Niciunul nu este gata deocamdată, iar răbdarea unor părinți a ajuns la limită. Aceștia reclamă inclusiv starea și siguranța echipamentelor existente. Primăria spune acum că trei dintre cele șase investiții au ajuns în diferite etape de implementare. Cel mai avansat proiect este cel de pe strada Lăcrămioarei, unde contractul de lucrări a fost deja semnat, iar ordinul de începere va fi emis pe 10 septembrie.
În urmă cu doi ani, Antal Árpád anunța pe pagina sa de Facebook un amplu program de înlocuire a locurilor de joacă din Sfântu Gheorghe. Anunțul venea pe 8 iunie 2024, chiar în ajunul alegerilor locale în urma cărora Antal Árpád avea să obțină un nou mandat de primar.
„Sfântu Gheorghe va avea cele mai faine locuri de joacă din țară! Toate locurile de joacă din orașul nostru vor fi înlocuite”, scria primarul.
La acel moment erau deja prezentate planurile pentru primele șase amplasamente. Era vorba despre strada 1 Decembrie 1918, Parcul Elisabeta, strada Lăcrămioarei, Aleea Tineretului, Aleea Avântului și Aleea Căminului.
Promisiunea era ca acestea să fie mai mult decât niște spații cu câteva echipamente noi. Planurile prezentau locuri de joacă cu elemente colorate și structuri diferite, dar și bănci, hamace, umbrele de soare și camere de supraveghere. O atenție specială urma să fie acordată și copiilor cu dizabilități.
„Atunci s-a născut al doilea copil, acum deja merge și vorbește”
După doi ani, vechea postare a primarului a revenit în atenția părinților. Unii au început să o distribuie și să întrebe când vor deveni realitate proiectele prezentate atunci.
Un tată a descris într-o postare publică frustrarea acumulată în această perioadă.
„Au trecut doi ani de la promisiuni. Îmi amintesc cât de mult ne-am bucurat că vom avea și noi așa ceva. Atunci s-a născut al doilea copil al nostru, iar între timp deja merge și vorbește, dar dintre locurile de joacă niciunul nu a fost finalizat”, a scris accesta.
El spune că merge cu copiii la locurile de joacă din alte localități, care sunt mai noi și mai bine amenajate decât cele din Sfântu Gheorghe.
Nemulțumirea nu privește însă doar timpul de așteptare. Părintele atrage atenția și asupra stării actualelor spații de joacă.
„La noi, peste tot se rupe câte un element din lemn, mă uit după excremente înainte să-mi las copilul să intre în vreun tunel de la locul de joacă sau verific dacă leagănul nu cumva se va desprinde ori dacă picioarele lui nu vor ieși din pământ atunci când îmi legăn copiii. Materialele sunt vechi și se degradează”, a mai scris aceasta.
Firma de proiectare: pregătirea unui asemenea proiect poate dura 1–2 ani
În discuția apărută în mediul online a intervenit și firma de proiectare implicată în aceste proiecte. Reprezentanții acesteia au transmis că înțeleg nemulțumirea părinților și că „doi ani în viața unui copil înseamnă într-adevăr foarte mult timp”.
Potrivit explicațiilor oferite de proiectanți, municipalitatea și-a dorit de la început locuri de joacă individualizate, nu doar instalarea rapidă a unor echipamente standard din catalog. Proiectele includ, pe lângă echipamente, vegetație, zone de umbră, spații de odihnă și amenajarea întregului perimetru.
Firma a explicat și că planurile prezentate public în urmă cu doi ani reprezentau conceptele locurilor de joacă, nu documentațiile tehnice complete necesare pentru execuție. După această etapă urmează studiile, avizele, aprobările, estimările de cost și proiectele tehnice, iar pregătirea completă a unei asemenea investiții publice poate dura, potrivit proiectanților, între unul și doi ani.
Ce răspuns dă acum Primăria?
Observatorul de Covasna a solicitat Primăriei Sfântu Gheorghe, pe 11 august, informații despre stadiul celor șase investiții, documentații, finanțare, termenele de execuție și motivele pentru care lucrările nu au început până acum.
Răspunsul Primăriei, semnat de administratorul public Jakab István-Barna, arată că pentru toate cele șase obiective au fost elaborate documentațiile tehnico-economice, respectiv studiile de fezabilitate.
Dintre acestea însă, doar trei au ajuns, până în prezent, în diferite etape de implementare.
Cel mai avansat este locul de joacă de pe strada Lăcrămioarei, pentru care proiectul tehnic este finalizat. Mai mult, contractul de lucrări a fost deja semnat, iar Primăria precizează că ordinul de începere a lucrărilor va fi emis pe 10 septembrie 2026.
Pentru locul de joacă din Parcul Elisabeta, proiectul tehnic este încă în curs de elaborare, iar în cazul celui de pe Aleea Tineretului urmează să înceapă procedura pentru achiziția serviciilor de elaborare a proiectului tehnic.
Aproximativ 7 milioane de lei pentru trei locuri de joacă
Primăria a comunicat și sumele prevăzute pentru cele trei investiții aflate în aceste etape.
Pentru locul de joacă de pe strada Lăcrămioarei sunt prevăzute aproximativ 3 milioane de lei din bugetul local. Pentru Parcul Elisabeta, valoarea este de aproximativ 2 milioane de lei, iar municipalitatea intenționează să obțină finanțare prin Programul Regiunea Centru. Proiectul urmează să fie depus pentru obținerea banilor.
Alte aproximativ 2 milioane de lei din bugetul local sunt prevăzute pentru locul de joacă de pe Aleea Tineretului.
În total, cele trei proiecte au o valoare de aproximativ 7 milioane de lei.
Pentru celelalte trei amplasamente prezentate public în urmă cu doi ani, din strada 1 Decembrie 1918, Aleea Avântului și Aleea Căminului, răspunsul transmis publicației noastre nu indică deocamdată un calendar de implementare.
De ce a durat doi ani?
Întrebați explicit care sunt motivele pentru care lucrările nu au început la aproximativ doi ani de la prezentarea proiectelor, reprezentanții Primăriei indică drept cauză și presiunea financiară produsă de alte investiții.
„În ultimii ani, implementarea proiectelor finanțate prin PNRR a însemnat un efort semnificativ atât din perspectiva colegilor care implementează obiective de investiții, cât și din punct de vedere al cofinanțărilor”, se arată în răspunsul municipalității.
În privința temerilor părinților legate de starea actualelor locuri de joacă, răspunsul municipalității a fost următorul: „Locurile de joacă existente sunt verificate și reparate permanent. Siguranța copiilor este cea mai importantă”.
Primăria nu precizează însă în răspuns când a avut loc ultima verificare, deși această informație a fost solicitată în mod expres.
Astfel, la doi ani de la anunțul care promitea „cele mai faine locuri de joacă din țară”, primul dintre cele șase proiecte se apropie de șantier. Pentru strada Lăcrămioarei există acum și o dată concretă, 10 septembrie, când urmează să fie emis ordinul de începere a lucrărilor.
Pentru părinții care au readus promisiunea în atenția publică, cei doi ani nu se măsoară însă doar în proceduri și documentații. Copiii pentru care așteptau noile locuri de joacă sunt deja cu doi ani mai mari.