LIFESTYLE 26 februarie 2015

Semnificaţia Babelor din luna martie

de Covasna Media | 1989 vizualizări

Legenda Babelor este plină de semnificaţii şi simboluri. Pe lângă primăvara, luna martie ne aduce şi foarte multe superstiţii. În perioada 1-9 martie sunt Babele sau zilele Babei Dochia, cele mai capricioase din an.

Aceste zile sunt schimbătoare ca şi Baba Dochia. Ele reprezintă confruntarea dintre anul vechi şi anul nou, dintre iarnă şi vară, dintre cald şi frig.

Se zice că aşa cum îţi este baba, tot aşa îţi va fi şi viaţa în anul respectiv. Proble­ma este ce înseamnă babele şi cum ne alegem o babă? Obiceiul cu zilele babei este legat de legenda Babei Dochia, în jurul căreia s-au format mai multe poveşti, scrie kudika.ro.

Cum se aleg babele?

Fiecare îşi alege de obicei, o zi din intervalul 1-9 martie, când se ştie că este o vreme schimbătoare. Nu se poate spune că toată lumea îşi alege în acest mod baba. Cert e că ea se alege în funcţie de ziua de naştere.

Dacă ziua se întâmplă să fie în intervalul 1-9 al oricărei luni, nu neapărat în martie, atunci baba se alege de la sine, deoarece coincide cu ziua de naştere. Dacă ziua naşterii este compusă din două cifre, atunci baba va fi compusă din suma celor două cifre. De exmplu, dacă eşti născut(ă) pe 12, baba ta va fi pe 3 martie. Dacă data naşterii tale este 29, se face suma 9+2=11, apoi 1+1=2, deci baba va fi pe 2.

Sunt persoane care obişnuiesc să îşi aleagă chiar trei sau patru babe, luându-se după principiul vieţii: trecut, prezent şi viitor. În caz că sunt patru, se merge pe principiul celor 4 anotimpuri, în funcţie de care omul ştie cum să-şi organizeze viaţa. Este mai bine pentru noi pentru că una dintre ele trebuie să fie bună.

Nu contează atât ziua, cât vremea din data respectivă. Se spune că dacă vremea este frumoasă, te aşteaptă un an vesel şi norocos, iar dacă va fi urâtă, deşi se zice că eşti tristă şi fără noroc, speră că după frig întotdeauna vin şi zile însorite.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.