Cele mai multe parfumuri şi loţiuni frumos mirositoare pe care le folosim zi de zi sunt obţinute având la bază un set de arome naturale, pe care le putem recunoaşte cu uşurinţă atunci când mergem la sursă.

În unele cazuri însă producătorii de cosmetice folosesc uneori puţin din aromele naturale invocate pe etichetă şi modifică mult mirosul original. Astfel, ajungem să fim încântaţi adesea de arome pe care nu le vom recunoaşte niciodată în natură.

Mental Floss scrie despre patru arome de care mulţi dintre noi au auzit sau pe care le-au găsit pe etichetele produselor folosite, fără a şti însă că acele mirosuri nu există în natură.

Ambra sau chihlimbarul. Deşi este mirosul cu care sunt asociate cel mai adesea bilele parfumate, chihlimbarul sau ambra este la origine o răşină de copac fosilizată. Aroma care a preluat numele pietrelor semipreţioase este, în realitate, fabricată din răşină de tămâie - care dă aroma de smirnă, răşină de labdanum (o plantă cu flori ce creşte pe stâncile din zona meditera­neană) şi vanilie. La căldură, aroma se schimbă, căpătând influenţe de mosc şi de pin.

Bumbacul. Mirosul de bumbac din parfumuri, geluri de duş şi lumânări este asociat cu prospeţimea hainelor abia spălate şi cu aerul rece de primăvară. În realitate, planta din care se obţine bumbacul nu aduce nici pe departe cu aroma din comerţ, care este o combinaţie de citrice, iasomie, lavandă, cedru şi, în funcţie de produs, orice alt miros asociat cu ideea de prospeţime. Un culegător de bumbac ar putea confirma faptul că mirosul plantei seamănă, de fapt, cu cel de transpiraţie.

Zahărul brun. Zahărul brun, a cărui nuanţă provine de la melasa din trestia de zahăr, nu miroase atât de dulce precum îi este gustul. Nimeni nu ar cumpăra lumânări parfumate care să imite mirosul original al sucului din trestia de zahăr, aşa că producătorii au inventat o aromă pe care să o asocieze cu zahărul brun. Mirosul de zahăr brun din comerţ este, de fapt, o combinaţie între aromă de caramel şi magnolii, în asociere cu alte ingrediente, după caz.

Mirosul de „spaţiu cosmic”. Astronauţii sunt singurii care ar putea să ne spună cum miroase aerul din spaţiu şi poate chiar nici ei. Noi, ceilalţi, ne putem doar imagina această senzaţie sau ne putem mulţumi cu aroma pe care o găsim pe piaţă, fie în lumânările parfumate, fie în cosmetice. Aceasta este asociată cu ideea de spaţiu aerisit, obţinut din lavandă. În realitate, astronauţii descriu mirosul din cosmos ca fiind asemănător cu cel de friptură arsă, metal încins, fum de sudură sau praf de puşcă.