Programul complet al sărbătorii Nedeia Mocănească a voineștenilor din Valea Zânelor
Sântilia – Nedeia Mocănească a voineștenilor, îndrăgita sărbătoare din orașul Covasna, revine în Valea Zânelor, duminică, pe 16 iulie. Printre invitații care vor urca pe scena din Poiana Nedeii se numără ansamblurile folclorice „Dor Transilvan”, „Românașul”, „Veteranii Poieniței” și „Cununa Carpaților”. La eveniment, vor fi prezenți și oaspeți din Cernăuți.
Sărbătoarea va ilustra și în acest an viața autentică a oamenilor locului și va prezenta totodată ocupația străveche a păstoritului. În programul zilei de duminică, sunt incluse, pe lângă obiceiul cunoscut al nunții, și momente artistice susținute de artiști locali și invitați speciali.
Organizatorii precizează că sărbătoarea era dedicată pe vremuri ciobanilor care coborau de la munte pentru câteva zile ca să-și aleagă nevestele. Conform tradiției de odinioară, pețitorul îi oferea fetei alese o păpușă de caș, iar ea, ca răspuns, îi oferea un fir de busuioc. Ritualul continua cu o horă unde se dansa Sântilia. Petrecerea se încheia abia după câteva zile. Ulterior, ciobanii se întorceau la munte, iar când reveneau în sat făceau nunta cu fata aleasă.
Meşterii populari îşi vor prezenta meşteşugurile, oierii îşi vor expune publicului animalele şi produsele din lapte de oaie, în timp ce spectatorii vor putea gusta din produse tradiţionale păstoreşti.
Tot duminică, va fi prezentată, printre altele, expoziţia foto-documentară „Păstoritul în sud-estul Transilvaniei”, realizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
Programul complet al sărbătorii:
10:00 - Nunta tradițională
11:00 - Concursuri ciobănești
11:45 - Salutul primarului
11:55 - Solista Elena Istrate
12:05 - Ansamblul „Românașul”
12:11 - Soliste Daria Muntean și Sânziana Mircea
12:19 - Ansamblul „Românașul” dans local
12:33 - Ansamblul „Românașul” Mureș
12:42 - Solista Alina Oană
12:50 - Ansamblul „Românașul” Făgăraș
13:04 - Ansamblul de căluşari „Mugurelul”
13:30 - Ansamblul „Cununa Carpaţilor”
14:00 - Ansamblul „Dor Transilvan” Mariana Anghel
16:00 - Ansamblul „Junii Covăsneni”
16:08 - Soliste Daria Muntean, Sânziana Mircea
16:14 - Ansamblul „Junii Covăsneni”
16:32 - Solistă Ana Sandulea
16:35 - Ansamblul „Junii Covăsneni”
16:41 - Solistă Ana Sandulea
16:50 - Ansamblul „Veteranii Poieniţei”
17:10 - Ansambul „Urmaşii lui Ştefan” Cernăuţi
17:30 - Solista Adela Dimitru
18:00 - Grupul Vocal Bărbătesc din Voineşti
18:30 - Trupa Ro-Mania
Evenimentul este organizat de Asociația Cultural-Creştină Justinian Teculescu şi Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine Covasna. Este un proiect cultural realizat cu sprijinul financiar al oraşului Covasna, al Consiliului Judeţean Covasna şi al agenţilor economici din zonă.
Foto arhivă