LIFESTYLE 6 august 2015

Practicarea sportului în adolescență reduce riscul de a dezvolta diabet de tip 2 la maturitate

de Agerpres | 641 vizualizări

Practicarea exercițiilor fizice cu regularitate în primii ani ai adolescenței reduce riscul de a dezvolta diabet de tip 2 la maturitate, potrivit unui studiu coordonat de Universitatea Exeter din Marea Britanie, publicat joi în revista britanică de medicină „Diabetology”, transmite EFE.

Activitatea fizică are efecte benefice asupra rezistenței tinerilor la insulină, fenomen care duce la utilizarea neeficientă a acestui hormon și la apariția diabetului de tip 2, au constatat cercetătorii.

A fost observat anual un eșantion de 300 de copii, de la 9 ani până la împlinirea vârstei de 16 ani. Măsurătorile au arătat că sportul a avut un considerabil impact pozitiv asupra sănătății tinerilor de 9-13 ani, dar nu a influențat rezistența la insulină a celor de 16 ani.

Totodată, la copiii de 13 ani, testele au evidențiat că, în cazul celor mai activi din punct de vedere fizic, rezistența la insulină a fost redusă chiar și cu 17%, indiferent de cantitatea de grăsime corporală a subiecților. Diferențele dintre rezistența manifestată la insulină de cei care fac mișcare și tinerii care nu au acest obicei a scăzut apoi progresiv, până la 16 ani.

Aceste date sugerează că adolescența este o parte a vieții care contează foarte mult în prevenirea diabetului de tip 2.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.