LIFESTYLE 28 decembrie 2014

Petrecere frumoasă, fără dureri de cap: 5 leacuri contra mahmurelii

de Covasna Media | 491 vizualizări

Mesele de Sărbători sunt stropite din belşug cu alcool. Românii beau în perioada care trece de la Crăciun şi până la Sfântul Ion o cantitate de 30-40 de milioane de litri de vin şi aproximativ 3,5 milioane de litri de tărie, scrie adevărul.ro. Asta înseamnă cu 50% peste media obişnuită, deci, e de la sine înţeles de unde provine şi starea de rău. Din fericire, există şi 25-30% dintre consumatori care ar fi rezistenţi la mahmureală, conform unui studiu realizat la Universitatea din Boston. Restul, însă, trebuie să caute remedii.

Zeamă de varză. Zeama de varză e trucul cel mai cunoscut când vine vorba despre mahmureală. Şi cum butoiul cu varză e nelipsit din casele românilor în această perioadă, leacul e la îndemână. Bacteriile pe care le conţine zeama de varză favorizează digestia. E bine să bei cam o cană de zeamă de varză la două-trei ore.

Ceai de busuioc. N-a trecut încă preotul cu sfinţitul caselor, dar o rămurică de busuioc tot ai pe la o icoană. Deci, pune-o într-un ibric cu apă fiartă şi fă-ţi un ceai. Ajută la digestie şi îţi relaxează muşchii abdominali, scăpându-te de durere. Bea două căni de ceai şi eşti ca nou.

Suc de mandarine. Şi mandarinele, fructe de sezon, se află acum în casa oricui, aşadar, stoarce câteva mandarine şi bea un pahar cu acest suc natural. Este acru şi va elimina senzaţia de greaţă. În plus, fibrele pe care le conţine vor stimula digestia. Bea sucul dimineaţa, înainte de micul dejun.

Cafeaua cu sare. Un leac probat este cafeaua neagră, tare, cu sare. Prepară un expresso şi, în loc de zahăr, pune-i o linguriţă de sare. Gustul nu e uşor de suportat, însă se pare că eficienţa acestui leac este nemaipomenită.

Ceapă pe frunte. Poate că n-o să miroşi chiar apetisant după un astfel de leac, dar la starea de rău pe care o ai după mai multe pahare de băutură parcă merită. Se spune că dacă tai o ceapă în jumătate şi îţi freci cu ea fruntea îţi revii ca prin mi­nune.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.