Persoanele care renunţă la micul dejun riscă să se îngraşe cu 13 kilograme într-un an
Persoanele care renunţă la micul dejun de trei ori pe săptămână riscă să consume 252 de calorii suplimentare pe parcursul zilelor respective şi să se îngraşe aproximativ 13 kilograme într-un singur an, potrivit unui studiu realizat recent în Marea Britanie.
Studiul, realizat cu ocazia Breakfast Week - o campanie naţională realizată în Marea Britanie în numele fermierilor şi al producătorilor de cereale, cu scopul de a evidenţia importanţa micului dejun asupra stării de sănătate -, a evidenţiat faptul că alimentele preferate la jumătatea dimineţii de persoanele care sar peste micul dejun sunt cipsurile, ciocolata şi biscuiţii.
În Marea Britanie, o persoană din zece nu mănâncă deloc la micul dejun în niciuna dintre zilele săptămânii. De asemenea, mai mult de o treime - 37% - dintre britanici au recunoscut că renunţă la prima masă în anumite zile ale săptămânii de lucru.
Principalele motive pentru renunţarea la micul dejun au fost: lipsa senzaţiei de foame (30%) şi sacrificarea mesei pentru a petrece mai mult timp în pat (23%), informează dailymail.co.uk, potrivit Mediafax.
Cei care sar peste prima masă a zilei sunt mai dispuşi să opteze pentru un baton de ciocolată (27%) şi o cutie de băutură carbogazoasă (10%) în timpul prânzului, în comparaţie cu persoanele care mănâncă micul dejun în fiecare zi (13% respectiv 4%).
Un astfel de comportament alimentar duce la un consum suplimentar de 252 de calorii în fiecare zi - 91.980 de calorii în fiecare an.
Dacă acestea nu sunt arse prin exerciţii fizice practicate cu regularitate, persoanele vizate riscă să se îngraşe cu 13 kilograme într-un singur an.