LIFESTYLE 5 august 2015

O descoperire revoluţionară? A apărut carnea vegetală

de Covasna Media | 440 vizualizări

Institutul Fraunhofer din Germania a anunţat că lucrează la un dispozitiv numit „vegetarian cutlet factory.” Acesta va fi capabil să producă carne vegetală. Din primele teste, carnea arată şi are un gust similar cu cea reală.

Prototipul este realizat din produse care includ, printre altele, soia şi fasole. Reţeta exactă nu a fost dată publicităţii.

Fraunhofer este unul dintre institutele implicate în proiectul european „LikeMeat”, susţinut din fondurile Uniunii Europene. Acesta urmăreşte dezvoltarea unor produse alimentare alternativă la cele animale, mult mai ieftine şi mai sănătoase, precizeză gadgetreport.ro.

Potrivit surselor, procesul tehnologic include un tratament termic al vegetalelor, macerarea şi presarea acestora. Cu ajutorul unor compuşi şi aditivi alimentari fără E-uri, ingredientele se transformă într-un produs similar cu cel natural. Imaginile prezentate tind să susţină această percepţie.

Vegetarian cutlet factory” va produce fâşii de carne de 1 centimetru grosime care apoi vor fi tăiate în formele dorite. Potrivit experţilor, dispozitivul va livra între 60-70 kilograme de „carne” pe oră sau 300-500 kilograme pe zi.

Soluţia se afla încă în faza de prototip. Marea problemă, în prezent, este că produsul îşi pierde forma clasică de carne în momentul în care este pus la rece.

Experţii sunt siguri că vor găsi o rezolvare. Şi la capitolul gust mai sunt încă destule lucruri de făcut, însă cercetătorii spun că sunt pe drumul cel bun.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.