LIFESTYLE 19 aprilie 2015

Mâncarea periculoasă care îţi poate scurta viaţa

de Covasna Media | 522 vizualizări

Cei care obişnuiesc să mănânce multă carne roşie trebuie să îşi reanalizeze opţiunile. Carnea procesată şi cea neprocesată pot scurta viaţa consumatorilor, avertizează oamenii de ştiinţă.

Conform unei cercetări ale cărei rezultate au apărut în revistă „American Journal of Clinical Nutrition”, riscul de mortalitate este crescut de un asemenea obicei alimentar, scrie ziare.com, care citează Fox News.

Cercetătorii suedezi au studiat 76.645 de bărbaţi şi femei, pentru a-şi da seama ce legătură există între consumul de carne roşie şi scăderea speranţei de viaţă.

În categoria cărnii procesate pot fi incluse, printre altele, cârnaţii şi mezelurile. Experţii avertizează asupra pericolului legat atât de carnea de porc, cât şi de cea de vită. Trebuie menţionat faptul că ei au studiat efectele acestui aliment asupra consumatorilor timp de aproximativ 15 ani.

În intervalul respectiv, 20% dintre subiecţi au murit. În comparaţie cu cei care nu au mâncat carne, persoanele care au consumat circa 300 de grame zilnic au trăit cu circa doi ani mai puţin. De exemplu, 100 de grame de carne procesată mâncată în fiecare zi a însemnat o reducere a vieţii cu aproximativ nouă luni.

„E de presupus că atât carnea procesată, cât şi cea neprocesată ar putea avea mecanisme biologice diferite, rezultând în diferite efecte asupra mortalităţii”, susţin autorii studiului. Carnea roşie e o sursă de zinc şi proteine, dar procesarea ei are ca rezultat apariţia unor componente care pot contracara efectele benefice.

Totuşi, specialiştii spun că e nevoie de mai multe studii care să arate cum afectează carnea roşie neprocesată sănătatea oamenilor, căci mecanismul acţiunii ei asupra organismului nu este clar.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.