LIFESTYLE 3 decembrie 2014

Dieta nordică, la fel de sănătoasă ca cea mediteraneană

de Covasna Media | 401 vizualizări

Virtuţile dietei mediteraneene sunt binecunoscute în toată lumea, dar, pentru locuitorii ţărilor nordice, acest regim presupune modificarea în mare parte a obiceiurilor alimentare tradiţionale şi neglijarea unora dintre produsele locale.

Un colectiv de specialişti de la Universitatea din Copenhaga, în colaborare cu bucătari-şefi danezi, a pus la punct o dietă nordică, denumită „Opus”, la fel de sănătoasă precum cea din sudul Europei, informează Agerpres.

Regimul a fost testat timp de şase luni pe un grup de voluntari (femei şi bărbaţi), iar rezultatele au fost comparate cu cele înregistrate la un alt grup de persoane care s-au hrănit conform standardelor daneze obişnuite. Toţi voluntarii implicaţi în acest studiu prezentau obezitate abdominală.

Pe de altă parte, regimul „Opus” permite un control mai bun al greutăţii şi îmbunătăţeşte tensiunea arterială. Regimul nordic propus de cercetătorii danezi se bazează pe câteva principii precum: consum zilnic mai mare de fructe şi legume (mai ales varză, leguminoase, cartofi şi diferite verdeţuri), de cereale integrale (orz, ovăz şi secară) şi de ciuperci. În materie de carne, nordicilor li se sugerează să pună accentul pe vânat, peşte (gras), crustacee şi alge.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.