LIFESTYLE 9 decembrie 2014

Cinci mituri despre somn, contrazise de ştiinţă

de Covasna Media | 459 vizualizări

Somnul este asemeni sportului sau politicii: majoritatea oamenilor au impresia că ei ştiu cel mai bine cum stă treaba, însă, de fapt, e foarte probabil să se înşele. Aşadar, dacă până acum îţi planificai somnul în funcţie de concepţiile populare, e timpul să afli ce părere au experţii.

1. Televizorul nu te ajută să adormi mai repede

Multă lume are impresia că televizorul este un aliat în încercarea de a adormi, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Ba, din contră, un studiu efectuat de Ma­thias Basner şi David Dinges, doi profesori de la Universitatea din Pennsylvania, a demonstrat că persoanele care renunţă să se mai uite la televizor seara sau noaptea au parte de un somn mult mai odihnitor decât cele care preferă să adoarmă cu telecomanda pe piept. „Pentru a avea parte de un somn mai bun, există două opţiuni: ori reducerea timpului petrecut noaptea în faţa televizorului, ori amânarea începerii serviciului dimineaţa. Dacă cea de-a doua opţiune, de cele mai multe ori, nu este la latitudinea noastră, renunţarea la televizor ar trebui să fie posibilă”, spun specialiştii.

Nici alte aparate electronice precum calculatorul, tableta sau telefonul nu sunt indicate. Un grup de zece cercetători de la Universitatea din Osaka a descoperit că mai mult de jumătate dintre persoanele care le folosesc intens înainte de a adormi se trezesc cu impresia că nu au avut parte de suficient somn.

Totuşi, se pare că cel mai mult au de suferit copiii. În urma Proiectului Viva, un studiu amănunţit derulat pe o perioadă de şapte ani, cercetătorii de la Harvard au demonstrat că pentru fiecare oră pe care o petrece în faţa televizorului, un copil pierde şapte minute de somn pe noapte. În medie, copiii care aveau un televizor în cameră dormeau cu 30 de minute mai puţin.

2. O băutură alcoolică nu te va ajuta să dormi mai bine, ci dimpotrivă

Chiar dacă, pe moment, alcoolul induce o stare de somnolenţă, el afectează calitatea şi chiar durata somnului. Pe lângă faptul că reduc timpul petrecut în cea mai importantă fază a somnului, REM, băuturile alcoolice consumate înainte de somn cresc şansele de întrerupere a acestuia, demonstrează o cercetare efectuată în 2013 de patru profesori americani. Mai mult, şansele de apariţie a sforăitului cresc considerabil.

3. Somnul nu îngraşă, ba chiar, într-un mod indirect, te ajută să slăbeşti

Colin Chapman, un cercetător de la Universitatea din Uppsala (Suedia), a condus un experiment în care mai multor persoane li s-au oferit 40 de tipuri de mâncare la micul dejun în două dimineţi consecutive, după ce într-una dintre nopţi fuseseră lăsaţi să doarmă, iar în cealaltă fuseseră privaţi de somn. În cel de-al doilea caz, participanţii au ales mâncăruri care conţineau, în medie, cu 9% mai multe calorii decât cele alese în dimineaţa în care s-au trezit odihniţi.

4. „Număratul oilor” nu te ajută să adormi mai repede

Evident, nici înlocuirea lor cu alte animale sau obiecte nu funcţionează. De fapt, orice activitate care implică acea parte a creierului care se ocupă de procesarea informaţiei nu face decât să îndepărteze somnul. Un studiu efectuat la Universitatea din Oxford a demonstrat că, în loc să favorizeze apariţia somnului, număratul oilor face exact contrariul.

Un grup de 41 de persoane care sufereau de insomnie a fost împărţit în trei subgrupuri. O treime a avut ca misiune imaginarea unui loc cât mai relaxant, a doua – număratul oilor, iar a treia nu a primit nicio instrucţiune specifică. Rezultatele au arătat că varian­ta ideală de a induce mai rapid starea de somnolenţă este proiecţia în minte a unui loc liniştit (de exemplu, o plajă sau o cascadă). Această metodă i-a ajutat pe subiecţi să adoarmă cu 20 de minute mai repede decât în cazul în care au numărat oi.

5. Sforăitul nu dispare întotdeauna dacă îţi schimbi poziţia în care dormi, dar e o metodă care merită încercată

O echipă de medici de la spitalul din Raanana (Israel) a studiat somnul a 2077 de persoane care sufe­reau de apnee obstructivă în timpul somnului şi a observat că mai mult de jumătate dintre aceştia sforăie indiferent de poziţia în care dorm.

Totuşi, acest mit are şi o parte de adevăr. Peste 45% dintre persoanele care au participat la acest studiu au avut probleme mai mari cu sforăitul în timpul somnului atunci când au dormit pe spate. Astfel, dacă dormiţi lângă o persoană care sforăie pe timpul nopţii, merită să încercaţi să o întoarceţi pe partea late­rală: şansele ca zgomotul să înceteze sau măcar să se reducă sunt de aproape 50%.

(descopera.ro)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.