LIFESTYLE 2 iulie 2014

Ce se întâmplă în creierul nostru când bem sucuri care nu conţin zahăr

de Covasna Media | 477 vizualizări

Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce sucurile dietetice vă plac mai puţin decât cele care au zahăr, cercetătorii vă oferă un răspuns clar. Reacţia organismului nostru la aceste băuturi arată că sucurile dietetice nu produc dependenţă şi nici nu sunt un succes comercial.

Corpul nostru percepe băuturile fără zahăr diferit de cele care sunt dulci. Un suc care conţine zahăr va stimula receptorii de dopamină din creier, care vor declanşa o senzaţie de plăcere şi dorinţa de a consuma în continuare produsul.

Acest lucru nu se întâmplă atunci când bem un suc die­tetic. Deşi aceste băuturi au îndulcitori artificiali, cum este aspartamul, creierul nostru nu este păcălit şi nu reacţionează.

În plus, cercetătorii ştiu că de cele mai multe ori nu bem sucuri pentru că ne este sete, ci din plăcere, scrie descopera.ro.

În anul 2011, ei au realizat un expriment pe cobai. Animalele au fost stimulate cu lumină să li se activeze receptorii de dopamină în timp ce beau apă. Deşi apa nu era dulce, cobaii o consumau în cantităţi exa­gera­te. Ulterior, când au fost puşi să aleagă între apă şi zahăr, cobaii au ales apa.

Prin urmare, spun experţii, dependenţa de alimente şi băuturi dulci este reală. Un nivel ridicat de zahăr va duce la consumul excesiv al produselor care oferă plăcere, apărând astfel tulburări de alimentaţie.

Este acelaşi mecanism care apare în cazul dependenţei de droguri.

O cutie de suc conţine cel puţin 35 de grame de zahăr, sub formă de sucroză sau sirop de porumb bogat în fructoză.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.