LIFESTYLE 20 februarie 2023

Calificare memorabilă la mondiale!

de Covasna Media | 4680 vizualizări

Cu cinci medalii de aur, două de argint, una de bronz și multă energie după o zi plină pe scenă. Așa s-a întors acasă echipa de performanță a Asociației LOVE TO DANCE și a Palatului Copiilor din Sfântu Gheorghe, după ce a participat la concursul de calificare DANCE STAR ROMÂNIA, din 18 februarie. Competiția este cu atât mai importantă, cu cât dă posibilitatea de a ajunge la Campionatul Mondial din Porec/Croația.

„După 3 ani de absență, ne-am înscris din nou la concursul de calificare Dance Star, unde mergeam de mai mulți ani.

Ultima dată am fost în 2020, înainte de pandemie, când am obținut rezultate mult mai slabe față de rezultatele obținute la concursurile la care am participat mai înainte. După decernarea premiilor, am plecat spre casă dezamăgiți și cu un gust amar.

Au trecut de atunci 3 ani și am simțit că a venit timpul să ne înscriem din nou la concursul care este unul dintre cele mai îndrăgite concursuri pentru noi, să ne revanșăm și revenirea noastră să fie una memorabilă.

Până acum, în fiecare an mergeam cu coregrafii terminate cu două săptămâni înainte de concurs.

Anul acesta însă nu s-a mai întâmplat așa, am fost pregătiți cu toate dansurile. Am avut o zi plină, cu adversari foarte bine pregătiți. Am pornit noaptea și toată ziua am concurat. Un sfert din echipă a fost răcită, am avut dansatoare la care ghipsul de pe mână s-a scos cu o zi înainte de concurs , dar... copiii au luptat toată ziua, au dat tot ce au putut, și au reușit.

Încă nu avem punctajele obținute, dar toate echipele noastre s-au calificat la Campionatul Mondial – un DUO în Liga B, iar restul echipelor în Liga A.

Echipa DANCING DOLLS a avut o misiune foarte grea, deoarece a avut 18 adversari în categoria Urban Dance, dar au reușit să obțină aurul !

Per total am câștigat 5 medalii de aur, 2 de argint și 1 bronz. Suntem foarte mulțumiți și bucuroși, a meritat să ne antrenăm și să muncim atât de mult. Antrenamentele, sacrificiile, ambiția și devotamentul acestor copii au avut din nou rezultatul așteptat. În continuare, ne urmăm visele și facem ceea ce ne place. Dansăm! Mulțumesc copiilor pentru munca depusă, părinților pentru susținere, lui Imreh Ildikó pentru tot ajutorul”, ne-a declarat Nagy-Molnár Enikő, antrenoarea și conducătoarea echipelor.

Iată rezultatele obținute: 

SOLO – categoria Juniors / Urban Dance Styles - KONNÁT BARBARA-KITTY – Locul I. (-12) - Liga A

DUO - categoria Juniors / Urban Dance Styles

KOÓS ADRIENN & KONNÁT BARBARA-KITTY Locul II. (-6) - Liga B

DUO – categoria Seniors / Urban Dance Styles

ZSIGMOND ZSANETT –CERNESCU DENISA-MARIA Locul III. (-6) - Liga A

Grup – categoria Children / Commercial Dance - SPICY BOMB Locul I. (-6) - Liga A

Grup - categoria Juniors / Urban Dance Styles - DANCING DOLLS Locul I. (-19) - Liga A

Grup - categoria Seniors / Urban Dance Styles - ONE BEAT Locul II. (-3) - Liga A

Formații - categoria Juniors / Commercial Dance – 

MegaCrew LOVE TO DANCE Locul I. (-8) - Liga A

Formații - categoria Juniors / Urban Dance Styles – 

MegaCrew LOVE TO DANCE Locul I. (-4) – Liga A

Dansatorii Asociației LOVE TO DANCE 

BARTHA CSILLA, BERNAD ANDREEA-BEATRICE, CERNESCU DENISA-MARIA, COMAN EMILIA, CZINTOS ANITA, FARKAS HANNA, GOMBOS ANDREEA, IANCU HENRIETTA-JUDIT, IMRE BERNADETT, IMREH IZABELLA, KÁTAI CSENGE, KOCSIS TEKLA, KOÓS ADRIENN, KONNÁT BARBARA-KITTY, SYLVESTER HENRIETTA-VANDA, TODOR MAJA, TURTURICĂ DIANA-OANA, URDĂ ANDREEA-MĂLINA, VIRÁG LOLA, ZSIGMOND ZSANETT.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.