Bartha Ranch & Horse Driving Center din Chichiș este locul unde încă dăinuie un tezaur cultural de excepție – calul lipițan. Bazele fermei au fost puse de Bartha Robert, iar copiii lui, Julia și Eduard, molipsiți de aceeași iubire pentru cai, îi sunt alături și până în prezent. Ferma a devenit, așadar, o afacere de familie și un univers al lor, în care își regăsesc liniștea, printre cele mai nobile animale. Aici au şi casa de locuit, dar și o pensiune agroturistică, unde oaspeții se pot bucura de atmosfera autentică a vieții la fermă. Pe lângă asta, sunt și crescători adevărați, deținând cel mai valoros efectiv de cai de rasă din zonă. Cu ocazia unei vizite, am reușit să aflăm mai multe despre caii lipițani, despre cel mai spectaculos sport hipic – concursul de atelaje, dar și despre cum au reușit să rămână implicați cu toții în această poveste. 

Bartha Robert, un veritabil expert în cai, care are și un doctorat în domeniu, povestește că, pe vremea comunismului, caii de rasă erau în proprietatea statului, însă situația s-a schimbat după Revoluție. Din 2003, crescătorii s-au unit într-o Asociaţie a Crescătorilor Particulari de Cal Lipiţan, iar, de anul trecut, Bartha Robert deține Registrul Genealogic prin care se ține evidența tuturor cailor lipițani din țară. 

El spune că, în prezent, numărul crescătorilor de cai lipițani este tot mai redus, iar sprijinul financiar din partea statului a dispărut, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a reproducerii acestei rase. Tradiția creșterii cailor lipițani este, de la finalul anului trecut, recunoscută în patrimoniul UNESCO. 

„Pe vremea când se oferea acest sprijin, aveam 160-170 de mânji anual, iar astăzi nu sunt mai mult de 25-30, ceea ce înseamnă un declin puternic pentru sistemul privat. Sunt aproximativ 80 de crescători de cai lipițani în țară. Foarte puțini dintre ei fac și reproducere, pentru că nu sunt sprijiniți în acest sens. La noi, efectivul maxim a fost de 97 de lipițani în curte, iar acum avem cam 15”, ne-a spus Bartha Robert.

Fiecare membru al familiei și-a ales propriul drum, însă merg în aceeași direcție 

Dacă deținătorul fermei se ocupă în special de Registru și de reproducerea cailor lipițani, cei doi copii ai săi, care au crescut pe lângă cai, și-au ales fiecare propriul drum. Eduard, la 30 de ani, a mers pe urmele tatălui său și este un conducător de atelaj de succes, clasat pe locul 28 în lume la acest sport. De altfel, este singurul conducător de atelaj din țară care aduce constant rezultate țării. În prezent, tânărul se axează pe competiții internaționale, iar în ultima vreme a preferat să concureze cu caii de sport olandezi. 

„Ca să supraviețuim, urmărim și evoluția raselor în concursul de atelaje, așa că de vreo cinci ani de zile avem și cai de sport olandezi. Fiul meu, Eduard, concurează de 12 ani. În țările de nord și nord-vest sunt foarte bine văzuți caii crescuți de ei, dar în fostul bloc austro-ungar lipițanul încă domină situația. Noi nu vindem cai în țară, pentru că nu avem cui să vindem. Noi producem, creștem, formăm caii și îi prezentăm la concursurile internaționale. (...) Pe noi, pasiunea ne-a mânat întotdeauna. Ulterior, pasiunea a devenit afacere, ca să putem să ne susținem. Dacă lucrăm să zicem cu zece cai, dintre ăștia în top o să ajungă doi sau trei, restul o să meargă la concursuri mai mici, la agrement sau la reproducere”, ne-a spus Bartha Robert. 

Un cal bun își demonstrează talentul la concursuri, spune el, punctând totodată că alimentația și îngrijirea adecvată sunt aspecte esențiale pentru performanța și sănătatea cailor. 

„Rezultatele din concurs diferențiază un cal bun. Un cal bun la șase-șapte ani își arată talentul și capacitățile și atunci trebuie să îl valorifici până la nouă-zece ani, pentru ca acela care îl cumpără să se poată bucura de el până la 15 ani sau 16 ani. La concursuri, cerințele au devenit mult mai aprige și atunci concurăm doar cu iepe, pentru că e dificil să lucrezi cu armăsari. (...) În ceea ce ține de alimentație, la caii de sport le dăm altceva, au suplimente, au peste zece concentrate diferite, de la întărirea copitei, să se îmbrace muscular, pentru respirație, până la aspectul părului, a coamei. Unele liniștesc calul, altele îl energizează”, a mai povestit Bartha Robert. 

Julia, fiica de 28 de ani a lui Robert, spune, în ceea ce ține de sportul hipic, că succesul echipei depinde de relația dintre cal și conducătorul de atelaj. 

„Trebuie să fie o combinație perfectă. Poate că sunt cai cu care lucrezi doi sau trei ani și la concurs n-o să se poarte niciodată cum ți-ai imaginat. Trebuie mers cu câteva zile înainte la concurs ca să se obișnuiască cu mediul nou, care e total diferit. Sunt 250-300 de cai la astfel de concursuri. Caii pot să fie foarte buni, dar dacă conducătorul de atelaj nu este, atunci degeaba este bun echipajul de cai. Trebuie găsit un consens. Unii cumpără cai buni, iar când îi aduc acasă nu reușesc să găsească acea conexiune pe care caii au avut-o cu antrenorul. Iar un conducător de atelaj foarte bun poate duce la un nivel foarte înalt chiar și o echipă de cai puțin mai slabă”, spune tânăra. 

Dresajul – pasiunea Juliei 

Deși nu a fost atrasă de atelaje, tânăra a fost mereu alături de fratele său. I-a oferit sprijin și a avut grijă de echipă. În schimb, ea s-a dezvoltat pe partea de dresaj călare și se implică în valorificarea cailor care nu ajung să fie atleți, pregătindu-i pentru șa.

Fiecare cal are talente diferite, iar familia Bartha își propune să găsească pentru fiecare animal un drum potrivit și o carieră în concordanță cu abilitățile lor.

„Am fost mereu secundul fratelui meu. Am stat în spate. Am absorbit tot stresul pe care el și echipajul îl resimțeau. Am fost cumva mulțumită să am grijă de echipă per total, conducătorul de atelaj are foarte multă treabă la concurs. Acum nu mai merg cu el. Are alt echipaj, dar când am avut și eu mai mult timp liber, în facultate și în liceu, am stat de fiecare dată lângă el. (...) Caii care nu ajung să fie atleți, încercăm să îi valorificăm sub șa, la călărie, pentru că s-ar putea să fie un cal foarte bun pentru așa ceva. Caii, ca și noi, au talente foarte diferite și noi încercăm să le găsim un drum care li se potrivește, cariera potrivită pentru fiecare”, spune Julia. 

„Calul trebuie să fie docil”

La Bartha Ranch, se pune accent pe formarea și educarea cailor încă de la o vârstă fragedă. Ei lucrează cu cai tineri, pentru că astfel au posibilitatea de a-i forma după mâna lor, astfel încât să fie maleabili și docili. Echipa Juliei este formată în prezent din șase cai. 

„Dresajul călare presupune ca un cal să fie învățat să meargă în pași diferiți – trap alungit, trap scurt, la galop, dat cu spatele, deci trebuie să fie educat într-un anume fel. În momentul în care vine un client și are nevoie de un cal de călărie, calul nu trebuie să îi pună nicio dificultate, ci să știe să meargă în toate ritmurile și în toate vitezele. Calul trebuie să fie docil. El nu se naște așa, ci devine pe măsură ce îl antrenezi. Mie îmi place să lucrez cu cai de trei-patru ani, pentru că îi poți forma de la bun început să fie maleabili și să fie sub mâna ta. Un cal de șapte-opt ani are deja caracterul format și e foarte greu să îl schimbi. Atunci când iau un cal nou în echipă, încerc să iau unul mai tânăr, ca să îl formez după mâna mea. La trei ani, calul începe să fie lucrat. Ori intră în atelajul lui Edi, ori încep eu să îl formez sub șa, depinde în ce direcție vrem să îl ducem. A treia direcție e spre vânzare. Între trei și șase ani calul trebuie educat în continuu, iar după șase sau șapte ani putem să spunem că avem un cal gata, adică are caracterul format, îl cunoaștem și știm exact ce face bine”, a mai povestit tânăra.

„S-au izolat” în micul lor univers, în care calul este mereu pe primul loc

Familia Bartha a ales să se concentreze, așadar, pe pasiunea lor acasă, în locul unde se susțin reciproc și își dedică întreaga atenție și toate resursele necesare pentru a se asigura că toți caii sunt bine îngrijiți și pregătiți.

„Noi aici ne-am cam izolat de lume. Ne-am creat un mediu al nostru care ne aduce liniște. Dacă noi ne înțelegem bine între noi, nu contează nimic altceva. Pe noi tot timpul pasiunea asta ne-a mânat și o să ne mâne de la spate. Noi mereu ne gândim ca un cal să fie în boxă, să fie curat, să aibă ce mânca, să fie frumos, potcovit, întreținut și abia după aceea ne gândit ce mâncăm noi, ce haine luăm pe noi și așa mai departe. Calul mereu e pe primul loc. Alții și-au luat case, cea mai bună mașină, au fost în concedii și iau un cal ca să se fălească, iar când vine criza, prima dată vând calul. Nu renunță nici la mașină, nici la concediu. Asta e diferența. La noi în curte, s-au născut în total 170 de mânji. Asta înseamnă continuitate. Asta înseamnă 20 de ani de muncă”, a mai adăugat Bartha Robert. 

În timp ce foarte mulți crescători au renunțat, din diverse motive, să se mai ocupe de cai, familia Bartha continuă să se dedice acestui scop, cu toate că nu e deloc ușor. Julia spune că pasiunea și dedicarea sunt elementele cheie pentru a rămâne în această industrie, indiferent de obstacolele întâmpinate. Oricine le calcă pragul poate observa că hărnicia și devotamentul față de cai se reflectă în fiecare aspect al vieții lor. Cei care vor să îi viziteze pot afla mai multe detalii despre locație pe pagina de Facebook Bartha Ranch & Horse Driving Center.