LIFESTYLE 8 martie 2015

Bărbații au tendința de a fi mai narcisiști decât femeile

de Agerpres | 501 vizualizări

Bărbații tind să fie mai narcisiști decât femeile, conchide o analiză a datelor provenite din 355 de studii și alte lucrări publicate timp de trei decenii și care au implicat mai mult de 470.000 de persoane.

Cercetarea s-a axat pe trei trăsături ale narcisismului: voința de putere, exhibiționismul și ideea că totul i se cuvine celui care suferă de acest sindrom, notează AFP.

„Narcisismul este legat de diferite disfuncții mentale ale individului, și anume incapacitatea de a menține relațiile cu ceilalți, agresivitate și comportament lipsit de etică de durată”, explică Emily Grijalva, profesor asistent de resurse umane la Universitatea Buffalo din statul New York, autorul principal al studiului care urmează să fie publicat în revista Psychological Bulletin.

Însă, „în același timp, narcisismul permite stimularea respectului de sine, contribuie la stabilitatea emoțională și la tendința de a se afirma ca lider”, a adăugat specialista.

„Prin examinarea diferențelor dintre bărbați și femei în privința narcisismului ar putea fi posibil să se determine diferențele dintre sexe când au acces la funcții de răspundere, precum și în alte domenii importante”, spune psihologul.

Cercetătorii au descoperit că cea mai mare diferență de gen se referă la ideea ca „totul i se cuvine”, bărbații având mai mult tendința decât femeile să revendice anumite privilegii.

A doua diferență majoră este voința de autoritate și dominație.

„Comparativ cu femeile, bărbații arată o mai mare siguranță și dorință de putere”, spune Grijalva.

Cu toate acestea, „nu am descoperit nici o diferență în ceea ce privește tendințele exhibiționiste, ceea ce înseamnă că bărbații și femeile dau la fel de mult dovadă de vanitate, de nevoia de a fi admirați și de lipsă de empatie”, a mai spus sursa citată.

Studiile anterioare au arătat că diferențele de personalitate, cum ar fi narcisismul la bărbați și la femei, pot rezulta din stereotipurile sociale care s-au dezvoltat de-a lungul timpului.

Potrivit autorilor acestui nou studiu, faptul că există întotdeauna mult mai puține femei în posturi de conducere ar putea rezulta parțial din diferența între stereotipurile în legătură cu femi­nitatea și rolul de șef.

„Indivizii au tendința de a observa și învăța la o vârstă foarte tânără rolurile lor ca femeie sau ca bărbat”, spune psihologul. „Ei ar putea suferi dacă se abat de la așteptările societății, mai ales femeile, care sunt adesea aspru criticate atunci când se prezintă autoritar sau agresiv. Acest aspect creează presiune, mai mult decât în cazul bărbaților, împingându-le să-și controleze multe dintre comportamentele lor narcisiste”, a explicat specialista.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.