Adepții băuturilor light mănâncă mai mult
Burger, cartofi prăjiți și o băutură light. Un cocktail de multe ori ales pentru a echilibra o mică abatere alimentară. Nimic mai fals, atrage atenția un studiu publicat în Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics. Departe de a limita aportul de calorii, băuturile dietetice sunt asociate cu o creștere a consumului de alimente cu valoare nutritivă scăzută.
Autorul acestei cercetări, Ruopeng An, a analizat răspunsurile a 22.000 de adulți americani la un sondaj național privind sănătatea și alimentația. Fiecare participant a indicat pe un chestionar ce a consumat în ultimele două zile. Datorită acestor adnotări, cercetătorul a putut să distingă cinci tipuri de băuturi preferate: cafea, ceai, alcool, băuturi cu zahăr (sucuri acidulate, sucuri de fructe...), precum și echivalentele lor dietetice. El a recenzat apoi diferitele produse alimentare care nu sunt necesare pentru funcționarea organismului, bogate în energie, dar cu un profil nutrițional slab (biscuiți, înghețată, ciocolata, chipsuri etc), relatează pourquoidocteur.fr.
Peste 90% din americani consumă în fiecare zi alimente care nu sunt necesare pentru organismul uman. În medie, 482 de calorii provin de la astfel de produse. Dar și diferitele băuturi consumate aduc energie corpului uman, dintre care băuturile îndulcite și alcoolul au cel mai mare aport caloric.
Cafeaua este băutura preferată de respondenți (53%), înaintea băuturilor răcoritoare (43%), a ceaiului (26%), alcoolului (26%) și băuturilor dietetice (21%). Iar patru din 10 americani combină mai multe dintre aceste categorii pe parcursul unei zile obișnuite.
Băuturile cele mai populare sunt și cele care se asociază cu un consum crescut de calorii „solide”. Într-adevăr, oamenii care preferă băuturile dietetice și cafeaua sunt cei care mănâncă mai multe alimente care nu sunt necesare. Dar profilurile variază în funcție de caracteristicile socio-economice.
Cele două grupuri etnice care consumă cele mai multe calorii nu beau în același fel: afro-americanii preferă cafeaua și băuturile light, în timp ce hispanicii sunt înclinați mai mult spre alcool.
Se observă, de asemenea, comportamente radical diferite în funcție de nivelul veniturilor: cei mai avuți mănâncă prea mult când consumă băuturi light sau alcool. Cei mai săraci fac acest lucru când consumă cafea sau băuturi dulci. Cu toate acestea, un numitor comun iese în evidență: cei care beau cafea sau sucuri dulci au un profil nutrițional scăzut.
Trei ipoteze explică această legătură între băuturile consumate și alimentație. „Este posibil ca oamenii care optează pentru băuturi dietetice să se simtă îndreptățiți să mănânce mai mult, astfel încât obișnuiesc să mai consume în plus o brioșă sau o pungă de chipsuri, explică Ruopeng An. De asemenea, este posibil să se simtă obligați să mănânce mai mult din aceste alimente cu densitate calorică mare pentru a-și potoli foamea. A treia ipoteză abordează problema dintr-un unghi complet diferit: băuturile light sunt alese dintr-un sentiment de vinovăție. „Poate fi unul sau mai multe din aceste mecanisme”, rezumă Ruopeng An.
Concluzia este clară: trecerea la băuturile dietetice nu-i ajută pe oameni să-și controleze greutatea dacă nu acordă atenție cantității și calității produselor pe care le consumă. „Dacă oamenii se limitează la a înlocui băuturile dulci cu băuturi dietetice, este puțin probabil ca acest lucru să aibă efectul dorit, pentru că ei își vor lua din alimente caloriile ce proveneau din băuturilor abandonate”, explică Ruopeng An. Acesta recomandă monitorizarea atentă a aportului caloric din băuturi și alimente care nu sunt necesare, deoarece acestea adaugă calorii — și cu siguranță greutate — corpului.