LIFESTYLE 25 noiembrie 2013

10 reguli să învingi frigul cu haine și mâncare

de Covasna Media | 73 vizualizări

Potrivit prognozelor meteorologilor, vremea se schimbă, iar România trece la frig și zăpadă. Temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade față de media perioadei. Minimele pe timp de noapte vor fi negative.

Principala noastră grijă e să ne îmbrăcăm mai gros și trebuie să fim atenți să nu ne îmbolnăvim din cauza acestor schimbări de temperatură bruște. YahooNews a întocmit o listă de recomandări de care puteți ține cont zilele următoare, iar dacă le știți deja le puteți transmite celor mai mici:

Cum ne îmbrăcăm 

1. Materialul cu care pielea dumneavoastră intră în contact trebuie să fie cât mai natural. Materialele sintetice rețin și favorizează transpirația, iar umezeala care nu se evaporează nu face altceva decât să ajute la dezvoltarea multor bacterii, ciuperci, să favorizeze senzația de frig și în final să ne alegem cu o infecție.

2. Îmbrăcați-vă în mai multe straturi. Dacă e foarte frig, luați maiou sau tricou cu mânecă scurtă, tricou cu mâneca lungă peste și o bluză grosă. Căldura corpului va fi astfel mai bine păstrată.

3. Șosetele să fie din material natural și evitați-le total pe cele sintetice. Cele din materiale naturale vă lasă piciorul să respire. Altfel, dacă transpirați e posibil să vă înghețe picioarele.

4. Purtați ceva pe cap, întrucât pe aici se pierde o mare parte din căldura corpului.

5. Dacă vi se face cald, încercați pe cât posibil să vă descheiați cât mai mult sau scăpați de o piesă de îmbrăcăminte. Evitați total transpirația.

Ce mâncăm 

1. Mănâncă grăsimi sănătoase, precum fructele oleaginoase (nucile, alunele, fisticul), care te ajută să satisfaci nevoia de grăsimi fără să te îngrași și fără să-ți ridice colesterolul. Aceste grăsimi au un rol termo-izolator.

2. Băuturile fierbinți te hidratează și îi oferă organismului aportul de antioxidanți. De asemnea, e bine să te hidratezi bine, cu cel puțin 2 litri de apă pe zi.

4. Mănâncă supe gătite calde. Te încălzesc, sunt sațioase, sănătoase și nu te îngrașă.

3. Dacă îți curge un pic nasul atacă decisiv cu următoarele remedii: ceai cu miere (are proprietăți antibacteriene și conține substanțe antioxidante, te hidratează și stimulează transpirația prin care se elimină toxinele); usturoiul (este unul dintre cele mai recomandate remedii naturiste în astfel de situații); fulgii de ovăz (au în compoziție vitamine și minerale care îți vor întări sistemul imunitar).

5. Pe timp de iarnă încearcă să mănânci mai condimentat decât de obicei. Condimentele accelereayă metabolismul şi te ajută să fii în formă. Ghimbirul, de exemplu, stimulează circulația sângelui și menține temperatura corpului ridicată.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.