ŞTIINŢĂ & TEHNOLOGIE 8 decembrie 2017

Minutul între rețelele mobile, mai ieftin din 2018

de Covasna Media | 1339 vizualizări

Tarifele de terminare între rețelele de telefonie mobilă, plătite de operatorul rețelei de terminare a unei convorbiri de către operatorul rețelei în care aceasta este inițiată, vor scădea în prima parte a anului viitor, spune Sorin Grindeanu, șeful Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

ANCOM va derula consultări publice în vederea stabilirii unor noi tarife de terminare, potrivit declarațiilor făcute de șeful autorității, Sorin Grindeanu, într-un interviu acordat News.ro.

Tarifele de terminare vor scădea în primăvară cu aproximativ 12-13%, a estimat Sorin Grindeanu. El a reamintit existența unei notificări venite de la Comisia Europeană, în care se cere exact acest lucru, anume o recalculare a acestor tarife, în sensul micșorării.

„Am şi avut în aceste săptămâni întâlniri cu operatorii. De altfel, avem o notificare din partea Comisiei Europene, ca România, la tarifele de terminare, să ia o decizie de scădere a acestor tarife. Sigur, aceste lucruri trebuie să fie făcute, la fel, conform legii: consultare publică, toţi paşii. E important să subliniem că am avut discuţii cu toţi operatorii din România, le-am transmis aceste lucruri, nu o să avem probleme. Până la sfârşitul anului o să transmitem spre dezbatere publică decizia noastră de a scădea aceste tarife, astfel încât, parcurgând toţii paşi daţi de lege, să ajungem în primăvara anului viitor să le scădem undeva la 12-13%. Eu îmi doresc ca această scădere să se vadă în factura pe care o plăteşte fiecare utilizator. Acesta este scopul final. Tariful de terminare este acum 0,96 eurocenţi pe minut şi o să îl scădem la 0,84-0,85 eurocenţi pe minut“, a spus el.

Tarifele de terminare urmează să fie scăzute și în cazul telefoniei fixe, a mai spus Grindeanu.

Tarifele de interconectare din România sunt cele mai mari din rândul statelor comunitare, raportate la puterea de cumpărare. Un studiu PriceWaterhouseCoopers a arătat că autorităţile de reglementare în comunicaţii din Uniunea Europeană sunt în plin de proces de recalculare a acestor tarife, ceea ce va duce ulterior la preţuri mici pentru serviciile de telefonie şi internet. La noi, însă, arbitrul ANCOM decisese inițial să îngheţe aceste tarife, deşi ar trebui să fie cel puţin la jumătate, în beneficiul consumatorilor, spuneau operatorii de telecomunicaţii.

Deși tarifele de interconectare din România sunt la nivel nominal apropiate de media din Uniunea Europeană (fiind deja chiar mai mari decât media europeană), raportat la puterea de cumpărare a românilor aceste tarife sunt cele mai mari din UE potrivit unui studiu independent comandat de RCS & RDS companiei PwC Romania (PriceWaterhouseCoopers).

Autorități din Uniunea Europeană sunt la al doilea pas de recalculare a costurilor tarifelor de interconectare mobilă, recunoscând importanța acestora în ceea ce privește tarifele pe care le plătesc consumatorii. De exemplu, Spania și Franța au în curs demersuri prin care tarifele de interconectare vor înregistra scăderi până la niveluri de 0,65 eurocenți/minut, respectiv 0,74 până la 0,68 eurocenți/minut, în condițiile în care puterea de cumparare în aceste două țări este semnificativ mai mare decât în România.

Digi24.ro

 

Distribuie articolul:  
|

ŞTIINŢĂ & TEHNOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.