ANPC a primit 540 de reclamaţii în urma Black Friday, cu 32% în scădere faţă de anul trecut
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a primit 540 de reclamaţii anul acesta în urma sezonului de reduceri Black Friday, cu 32% mai puţine decât anul trecut, când au fost înregistrate 795 de sesizări, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Paul Anghel, directorul general al autorităţii.
Aspectele sesizate de către consumatori au fost: comenzi achitate şi nelivrate, nerespectarea comenzii, falsă reducere a preţurilor sau faptul că, înainte de promoţie, preţurile fuseseră chiar mai mici.
De asemenea, au mai fost reclamate probleme legate de epuizarea stocurilor în doar câteva minute de la începutul campaniei, manipularea defectuoasă la transport, anularea comenzii online, deşi iniţial fusese acceptată, vouchere inactive, produse neconforme, afişarea incorectă a preţurilor, informarea eronată privind dreptul de denunţare unilaterală la contract.
Reclamaţiile sunt în curs de cercetare, a afirmat Paul Anghel.
„În aceeaşi perioadă a anului trecut, au fost înregistrate 795 de reclamaţii de Black Friday. Numărul lor este în scădere anul acesta, întrucât operatorii economici au înţeles ce trebuie făcut şi au luat măsuri în consecinţă, în baza consilierii care a avut loc între ANPC şi operatorii economici. Am discutat despre aspectele privind întârzieri, despre afişări incorecte ale preţurilor, informaţii incomplete despre produse, informaţii privind caracteristici cu privire la produsele livrate şi aşa mai departe”, a spus reprezentantul ANPC.
El a susţinut că toţi comisarii din ANPC sunt profesionişti, reuşind, prin efortul lor, să soluţioneze, pe de-o parte, petiţiile, sesizările, reclamaţiile consumatorilor, dar şi să consilieze operatorii economici să nu mai greşească, să nu mai aibă practici comerciale incorecte.
„Au existat consultări între reprezentanţii ANPC şi cei ai agenţilor economici pe tot parcursul anului, după perioada de Black Friday de anul trecut, care s-au intensificat cu o lună-două înainte de sezonul de reduceri din acest an. Au fost munci titanice, pentru că s-a vorbit cu fiecare operator economic. Am vorbit cu reprezentanţii tuturor site-urilor şi toate au trecut prin furcile caudine ale reprezentanţilor ANPC, care vor soluţiona inclusiv cele peste 540 de reclamaţii de anul acesta, care sunt în lucru în acest moment”, a mai spus Anghel.
În opinia sa, operatorii economici au înţeles să-şi modifice abordarea, astfel încât comportamentul lor să fie corect faţă de consumatori.
„Cred că într-o oarecare măsură operatorii economici au înţeles şi au modificat foarte mult abordarea lor, care acum a fost diferită faţă de anul trecut, când am avut foarte multe sesizări telefonice. Anul anul acesta am primit mult mai puţine apeluri telefonice. Bănuiesc că şi-au învăţat lecţia şi bănuiesc că vor să se comporte corect cu consumatorii români”, a arătat oficialul autorităţii.
Anul trecut, Consiliul Concurenţei a dat publicităţii un raport potrivit căruia 80% dintre ofertele de Black Friday nu respectă legislaţia, unele dintre preţuri fiind chiar mai mari decât cele dinainte de campania de reduceri.
Astfel, magazinele au indus consumatorilor percepţia eronată că produsele sunt mai ieftine în timpul promoţiilor.