ŞTIINŢĂ & TEHNOLOGIE 8 aprilie 2020

ANCOM: Traficul de internet fix a crescut în medie cu 20,9%, iar cel mobil cu 12%

de Covasna Media | 2301 vizualizări

Traficul total de date a crescut, în medie în ultima săptămînă din luna martie, cu 12% în rețelele mobile și cu 20,9% în rețelele fixe, în timp ce traficul de voce a înregistrat creșteri medii de 22% în rețelele mobile și 22,7% în rețelele fixe.

Traficul total de interconectare a crescut, în medie, cu 21% în rețelele mobile și cu 19% în rețelele fixe. Pentru prelucrarea datelor s-a luat ca referință sfârșitul lunii februarie 2020, când a fost înregistrat primul caz de infectare cu virusul COVID-19 în România.

Date de la furnizori

Conform informațiilor transmise de furnizori, în rețelele mobile, traficul de date a înregistrat creșteri medii de 12% (fiind înregistrate creșteri între 7 % și 20%). În rețelele fixe, traficul de date a crescut în medie cu 20,9%, furnizorii raportând creșteri între 18% și 27%.

În rețelele mobile, traficul de voce a crescut în medie cu 22% (fiind înregistrate creșteri între 18,2 % și 24%), iar în rețelele fixe, cu 22,7%, furnizorii raportând creșteri între 8,5% și 44,7%.

Traficul total de interconectare raportat de furnizorii de comunicații electronice a înregistrat o creștere medie de 21% în rețelele mobile, fiind înregistrate creșteri între 17,7% și 24%. În rețelele fixe, traficul total de interconectare a crescut în medie cu 19%, fiind raportate creșteri între 6,3% și 41%.

În general, furnizorii au experimentat un număr în creștere de situații de congestie pe rețelele mobile de acces (peste 80% grad de încărcare a porturilor utilizate și a resurselor radio de acces).

Traficul de date total raportat de către principalele puncte comune de interconectare din România, peering plus tranzit, (IXPs) a crescut cu valori între 10% și 33%.

La solicitarea ANCOM, furnizorii au transmis creșterile medii ale traficului înregistrate la finalul lunii martie luând ca dată de referință (stare de normalitate) perioada în care s-a confirmat în Romania primul caz de COVID-19 (25 februarie 2020).

Distribuie articolul:  
|

ŞTIINŢĂ & TEHNOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.