Știință & Tehnologie 7 august 2019

Activităţile financiare în mediul online, în continuă creştere

de Agerpres | 973 vizualizări

Doi din trei români fac lunar cumpărături online (studiu)

Procentul utilizatorilor de internet care fac lunar cumpărături online a crescut la 66%, faţă de 57% în noiembrie 2017, conform unui studiu realizat de Exact Business Solutions în mai 2019.

„De cele mai spectaculoase creşteri se bucură produsele vestimentare (atât haine, cât şi încălţăminte), cele cosmetice şi de parfumerie, serviciile de food delivery şi abonamentele la site-uri cu conţinut video. Astfel, dacă în urmă cu un an şi jumătate, doar 27% dintre românii utilizatori de internet cumpărau haine online, procentul acestora se ridică în acest moment la 45%. Cumpărătorii de încălţăminte reprezintă acum 37% din totalul utilizatorilor români de internet, în creştere cu 16% faţă de iarna lui 2017”, a declarat Julien Zidaru, managing partner Exact Business Solutions.

La rândul lor, cumpărătorii de produse cosmetice şi de parfumerie reprezintă tot 37% din populaţia utilizatoare de internet (în creştere cu 7% faţă de primul val al studiului, realizat în noiembrie 2017). Serviciile de food delivery se disting cu o creştere de 11%, acestea fiind utilizate în prezent de 3 din 10 onlineri români. De remarcat este rata de utilizare a platformelor cu conţinut video, în prezent aceasta situându-se la nivelul de 16%, în creştere cu 13% faţă de luna noiembrie 2017.

Studiul semnalează că facturile sunt la momentul actual achitate online de 66% dintre românii utilizatori de internet, cu o frecvenţă lunară. Acest procent înregistrează o creştere de 13%, comparativ cu iarna anului 2017.

De asemenea, dacă în urmă cu 1 an şi jumătate, 40% dintre utilizatorii de internet apelau săptămânal la serviciile de internet banking, în prezent procentul acestora se ridică la 51%.

În ceea ce priveşte vânzarea de produse online, aceasta reprezintă o activitate realizată cu preponderenţă trimestrial. Dacă în intervalul noiembrie 2017 - noiembrie 2018, procentul celor care au ales să vândă online se situa la 32% - 33%, din primăvara acestui an se observă un trend ascendent şi pe acest segment, procentul acestora crescând la 36%.

Digitalizarea continuă a românilor determină schimbări şi atunci când privim spre categoria donaţiilor. Dacă în urmă cu 1 an şi jumătate procentul celor care utilizau internetul pentru a face o donaţie era de 13%, în prezent 16% folosesc acest mediu pentru a-şi oferi suportul financiar.

Aceste date sunt parte a celui de-al patrulea val al studiului „Digital Evolution: Connected Consumer Monitor”, realizat de Exact Business Solutions în luna mai 2019. Cercetarea a fost reprezentată de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, rezidente în mediul urban şi rural şi utilizatoare de internet. Volumul eşantionului a fost de 1.061 respondenţi.

Cu experienţă de peste 10 ani în marketing research, Exact Business Solutions oferă o gamă largă de metode, tehnici şi instrumente de cercetare atât pentru studii cantitative, cât şi calitative.

Distribuie articolul:  
|

Știință & Tehnologie

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.