SOCIAL 9 ianuarie 2023

„Nici măcar epidemia nu ne-a frânt aripile”

de Iulia Drăghici - Taraș | 2114 vizualizări

Interviu cu Buna Hunor, președintele Asociației „Salvatore” din Sfântu Gheorghe 

Peste 1.200 de persoane au învățat să facă diferența dintre viață și moarte, adică să acorde primul ajutor în caz de nevoie, prin cursurile organizate de Asociația „Salvatore” din Sfântu Gheorghe. Mai mult, peste 400 de familii din tot județul au avut în 2022 parte de sărbători de iarnă mai frumoase datorită voluntarilor coordonați de aceeași asociație.​ Și, dacă aceste statistici vi se par frumoase, aflați că adevărata poveste abia acum începe. Salvatore se pregătește să deschidă la Sfântu Gheorghe primul „Centru de pregătire și simulare a primului ajutor”. Acesta va fi dotat cu cele mai performante manechine de resuscitare de care dispune o organizație non-profit din județ și poate chiar din țară. Despre toate acestea, dar și mai multe despre ce înseamnă de fapt „Salvatore”, una dintre cele mai active asociații non-profit din județul Covasna, aflați din interviul următor.

Ne-a vorbit despre perioada pandemiei, bilanțul pe 2022, proiectele prezentului și viitorului și despre multe alte aspecte interesante din viața asociației președintele acesteia, Buna Hunor. 

– Hunor, mă bucur că avem ocazia să aflăm de la tine noutăți și aspecte din interiorul asociației pe care o coordonezi alături de familia ta. Trec direct la întrebări, așa că vreau să marcăm începutul. Știm că în aprilie Asociația Salvatore împlinește 8 ani de existență. Cum ai descrie, în câteva cuvinte, toți acești ani? 

Este o frumoasă poveste în care fiecare filă/literă are un motto: S - sănătate, siguranță, stabilitate; A - ajutor, acțiune, armonie; L - legalitate, loialitate; V - voluntariat, valoare, vocație; A - ambiție, accesibilitate; T - tinerețe, tenacitate; O - onestitate, originalitate; R - respect, răbdare; E - energie, echilibru. 

– Câți voluntari fac parte în prezent din familia Salvatore? 

Da, avem o familie numeroasă cu un număr de peste 105 de voluntari, dintre care peste 35 sunt activi și au participat la evenimentele din 2022. 

– Ce vârste au?

Cel mai în vârstă voluntar a împlinit nu de mult 78 ani și participă și în prezent la evenimente. Cel mai tânăr voluntar, care are părinți de asemenea voluntari, are 3 anișori și este prezent alături de părinți la evenimentele organizate pentru copii.

– Am văzut că recent ați avut un eveniment în care ați celebrat această familie numeroasă. Cum e în prezent să lucrezi cu voluntarii, după doi ani grei, de pandemie, în care multe lucruri s-au schimbat? 

În fiecare sfârșit de an, în luna decembrie, sărbătorim activitatea voluntarilor noștri. Cu această ocazie trecem în revistă rezultatele obținute, depănăm amintirile anului ce se încheie și nu uităm și de voia bună îndulcită cu dans și muzică. Noi până în prezent nu am întâlnit niciun obstacol în organizarea și desfășurarea unor activități. Nici măcar epidemia nu ne-a frânt aripile.

– Pentru voi cum au fost anii de pandemie? 

Cu un an înaintea izbucnirii epidemiei am lansat proiectul „Fii voluntar în comunitatea ta!”, care a avut obiective pe care le-am transpus în viață în acești doi ani de zile.

Am avut parteneri și sponsori serioși cu care am reușit să ajutăm cu alimente familiile nevoiașe prin colectarea și distribuirea de alimente de bază în fiecare luni și vineri.

Sub coordonarea mea și cu sprijinul organizațiilor de tineret și nu numai, în fiecare zi am preluat apeluri de la persoane expuse riscurilor de îmbolnăvire și le-am cumpărat alimentele și medicamentele necesare și le-am dus la ei acasă. Acest proiect s-a extins în mai multe localități din județ.

Cu sprijinul donațiilor primite din partea unor persoane fizice și firme, am reușit să procurăm unele dispozitive medicale și materiale de proiecție pe care le-am donat Serviciului Județean de Ambulanță, spitalelor din Sfântu Gheorghe și Baraolt, cât și unor cabinete medicale de familie.

Cu această ocazie le mulțumesc din nou tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul la acest nobil țel.

– Cum a fost anul 2022 pentru Asociația Salvatore? 

La începutul anului încă nu știam ce va urma. Gândul nostru era perturbat de numărul mare de îmbolnăviri și decese în rândul populației. Dar speram că suntem la finalul acestui episod bizar din viața noastră. Și așa a și fost. În luna aprilie pot să spun că aproape am revenit la normal. Au început să apară competițiile sportive, manifestările culturale, cei mai curajoși au organizat zilele comunelor și orașelor. Am reluat cursurile de prim ajutor în întreprinderi și școli. Până în vară am și uitat de greutățile anilor precedenți, ne-am bucurat din nou de revederea cu semenii noștri, am profitat din plin de spiritul voluntariatului, am reînnodat șirul evenimentelor care s-au rupt în primăvara anului 2020.

– La câte evenimente ați fost prezenți, să acordați sprijin în primul ajutor în caz de nevoie, anul trecut? 

Primul mare eveniment la care am participat în anul 2022, la fel ca și acum opt ani, a fost „Zilele orașului Sfântu Gheorghe”. După care au urmat una după alta alte manifestări organizate de comunitățile locale, întreceri sportive (faze locale, județene și naționale), manifestări culturale, ziua copilului, concerte. 

Într-un interviu pe care l-am realizat în 2019, ne spuneai că asociația s-a născut dintr-o nevoie a societății, și anume că foarte puțini oameni, între 5 și 7%, știu să acorde corect primul ajutor. S-a schimbat în anii aceștia interesul oamenilor față de acest aspect? 

Datorită eforturilor depuse în toți acești opt ani de existență de voluntarii asociației, cred că am reușit să ridicăm numărul persoanelor familiarizate cu tehnicile de acordare a primului ajutor. Am urmărit ca la diferitele evenimente culturale, zilele comunităților la care am fost invitați, zilele copilului, porțile deschise organizate de Inspectoratul de Poliție și Jandarmerie, invitațiile diferitelor organizații non-profit, să prezentăm tehnicile de acordare a primului ajutor în cazul stopului cardio-pulmonar și folosirea defibrilatorului semiautomat. Preconizăm că la aceste prezentări au participat câteva mii de persoane din diferite localități. Am avut și semnale pozitive în privința implicării în acordarea primului ajutor de către participanți cu ocazia unor evenimente cu care s-au confruntat atât în spațiu public, cât și la locurile de muncă.

În anul 2022, acest proiect, „Stayin‘ Alive”, a fost extins și în unele localități din țară, unde au participat în jur de 500 de tineri.

Pe lângă aceste prezentări, am organizat și cursuri complete de prim ajutor la nivelul diferitelor întreprinderi, unități școlare, unități militare.

Am avut un curs de prim ajutor și în Ungaria, la invitația conducerii Întreprinderii Jabil din Comarom, unde au participat peste 50 de angajați.

– Aveți în portofoliu și cursurile de prim ajutor pentru cadrele didactice. Când au început? 

Cadrele didactice au apelat la cursurile noastre și în anii precedenți. Proiectul „Primul ajutor oricând și oriunde!” a fost inclus în oferta Casa Corpului Didactic „Csutak Vilmos” încă din anul 2016. Însă, față de anii precedenți, odată cu anul școlar 2022-2023, am reușit să acredităm cursul, și astfel putem acorda și puncte credit cursanților. Participanții pot dobândi cunoștințe teoretice și practice: resuscitare cardio-pulmonară și sufocare cu corp străin (adult, copil, sugar), folosirea defibrilatorului, și să trateze urgențele generale (hemoragii, arsuri, fracturi, accident vascular cerebral, convulsii etc.). La finalizarea cursului de prim ajutor, cursanții vor beneficia de 8 puncte credite.

– Câți absolvenți aveți în județul Covasna în urma acestor cursuri? 

Cursurile au stârnit un interes deosebit datorită manechinelor existente în dotarea asociației și datorită profesionalismului lectorilor. Cursanții provin din diferite domenii de activitate. Numărul celor care au absolvit cursurile noastre și au asimilat tehnicile teoretice și practice în acordarea primului ajutor se ridică la un număr de peste 1.200 de persoane.

– Bineînțeles, nu lipsesc nici campaniile umanitare din paleta voastră de activități. Cum a fost cea de Crăciun de anul acesta?

Ca și în anii precedenți, această activitate a implicat foarte multă emoție din partea voluntarilor. Pentru a putea ajuta mai multe familii nevoiașe și a acoperi mai multe comunități din județ, am apelat la sprijinul voluntarilor din alte organizații de tineret. După cum am mai amintit, odată cu declararea stării de urgență privind limitarea extinderii epidemiei COVID-19, nu am mai putut continua programul nostru „Cumpără cu un produs mai mult!”, deoarece am evitat ca voluntarii noștri să fie expuși unor îmbolnăviri, și astfel am apelat la distribuirea de bilete de tombolă. Fiecare voluntar care a participat mai puțin sau mai mult la reușita acestui program, „Dăruiește un zâmbet!”, a fost profund afectat de modul în care își duc traiul de zi cu zi unele familii din județ și au exprimat dorința să participe la evenimente similare și cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

– În ce localități ați ajuns? 

Am reușit să ajungem în comunitățile din Sfântu Gheorghe, Baraolt, Covasna, Târgu Secuiesc, Căpeni, Biborțeni, Bodoș, Racoșu de Sus, Bixad, Malnaș, Micfalău, Valea Crișului, Ilieni, Sântionlunca, Moacșa, Cernat, Turia, Sânzieni, Lemnia, Ojdula, Lunga, Ghelința, Comandău.

– Câte familii au beneficiat de ajutorul vostru? 

Din sumele donate am reușit să ajutăm peste 400 de familii. Pachetele care au conținut zahăr, făină, mălai, paste făinoase și conserve au fost împachetate de voluntarii asociației și au fost distribuite alături de voluntarii organizațiilor care s-au implicat în această acțiune.

– Ce urmează pentru 2023? Înțeleg că aveți planuri frumoase și multe, așa cum ne-ați obișnuit. Ce poți să ne spui despre ele? 

În anul 2023, vom transpune în realitate două dintre visurile noastre, pe care le-am avut încă de la înființare. 

Primul dintre acestea este deschiderea oficială a „Centrului de pregătire și simulare a primului ajutor” în Sfântu Gheorghe. În această sală vor fi reunite cele mai performante manechine de resuscitare de care dispune o organizație non-profit din județ și am curajul să spun că și din țară. Valoarea investiției se ridică la suma de peste 150.000 lei. Cursanții se pot familiariza cu manechin adult pentru resuscitare cardio-pulmonară, manechin copil pentru resuscitare cardio-pulmonară și dezobstrucție căi aeriene, manechin sugar pentru resuscitare cardio-pulmonară și dezobstrucție căi aeriene, manechin adult dezobstrucție căi aeriene, manechin pentru asigurarea funcționalității a căilor aeriene și efectuarea puncției venoase, manechin de traumă (urgențe generale), manechin pentru resuscitare cardio-pulmonară avansată(ALS), ochelarii pentru imitarea stării de intoxicare cu droguri și alcool (popularizarea efectelor negative în urma consumului de alcool și droguri, în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog) și prim ajutor în grădinițe și școli (Povestea ursulețului Teddy) .

Al doilea vis este înființarea unui Serviciu de ambulanță privată. Aceasta va avea sediul în Târgu Secuiesc, dar va opera în tot județul nostru. Investiția se ridică la peste 100.000 euro și va dispune de o ambulanță nouă cu toate dotările necesare pentru asigurarea intervenției medicale în caz de accidente la evenimente și transportul pacienților în bune condiții și în deplină siguranță. Fondurile sunt europene, dintr-un proiect Start-up, și proiectul este realizat în parteneriat cu David Ambulance SRL. 

Totodată, lucrăm să lansăm noi proiecte, atât în domeniul acordării primului ajutor, cât și în domeniul umanitar.

Nu renunțăm nici la proiecte consacrate, cum ar fi: „Prim ajutor în grădinițe și școli” și „Ai grijă de sănătatea ta!”.

– Felicitări pentru toate reușitele și mult succes pentru proiectele de viitor! 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.