INTERVIU 3 octombrie 2023

„La sfârșitul vieții nu vei regreta că nu ai trimis e-mailul x sau y, ci că nu ai experimentat mai mult”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1540 vizualizări

Interviu cu Andra Ioniță, originară din Sfântu Gheorghe, business developer la o mare companie de IT din București

E un lucru știut că în viață avem nevoie de modele. Dar poate și mai important, mai ales în comunitățile mici, ca ale noastre, e să găsim oamenii în carne și oase la care să ne raportăm și ale căror exemple pozitive să vrem să le urmăm. Aceasta este o idee pe care de multă vreme am adoptat-o prin redacție. Și recent, am primit un e-mail cu o idee similară de la Andra Ioniță, originară din Sfântu Gheorghe. Plecată de aici de 13 ani, ea îi urmărește cu mândrie pe foștii ei colegi și prieteni din copilărie, covăsneni de-ai noștri, care au reușit în viață și au cariere de succes. În e-mail ne-a spus că tare mult i-ar plăcea să găsească în paginile ziarului nostru, pe care îl răsfoiește cu drag ori de câte ori are ocazia, articole cu poveștile spuse de cei care ne inspiră prin felul lor de a fi și performanțele pe care le-au atins până acum. Ne-a plăcut ideea. Ne-a plăcut și faptul că a venit de la un astfel de om, care are o carieră împlinită și care încă iubește Sfântu Gheorghe. Așa că nu am ezitat și am scos-o pe Andra la o „poveste”, chiar pe o terasă din centrul reședinței de județ și ne-am lăsat inspirați. Interviul următor va face la fel și pentru tine.

 

  • Hai să începem cu o autocaracterizare, ca să te cunoască și cei care nu te știu deja. Cine e acum Andra Ioniță?

 

Sunt o persoană care își dorește să aibă o viziune mai largă despre cum merită trăită viața de zi cu zi. Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană ambițioasă și cu o minte deschisă, îmi place să descopăr ce mă înconjoară: locuri noi, oameni noi, îmi place să cunosc oamenii și din alte domenii, să ies mereu din zona mea de confort. Am 33 de ani, locuiesc în București de 13 ani deja. Sunt născută și crescută la Sfântu Gheorghe. Am petrecut 12 ani la „Mihai Viteazul”.

 

  • Ce a urmat după liceu?

 

Am avut un parcurs care nu a fost foarte ușor. Când am ieșit din liceu nu îmi dădeam seama ce să fac, la ce aș putea fi bună. Mai ales că renunțasem la o carieră de atlet de performanță. Am început cu facultatea, pentru că a fost primul pas firesc. Eram dornică să înțeleg mai multe lucruri și să învăț. Am făcut Sociologie și Asistență Socială la Universitatea București. Am făcut Master tot acolo. Dar am început să lucrez în paralel cu facultatea, din primul an.

 

  • Spune-ne puțin și unde ai lucrat până acum?

 

Am lucrat într-un ONG prima oară. La World Vision România. Se ocupa cu activități de educarea unei comunități din județul Ialomița – strângere de fonduri, evenimente care să strângă comunitatea și să ajute copiii și tinerii să învețe. După doi ani, mi-am mai luat încă un job part-time. Dar la un moment dat a fost prea mult. Am ajuns la spital. După aceea am renunțat la jobul part-time, am finalizat licența, am început masterul „Sociologia consumului şi Marketing”. Atunci am început un job nou, dar de această dată în zona de business, pentru că am vrut să merg la un alt nivel. Am intrat astfel într-o companie internațională de asigurări. Am lucrat foarte aproape de CEO. Au fost doi ani și jumătate intenși. Am învățat foarte multe, foarte repede. Am preluat coordonarea până și a unor proiecte de implementare de software, de exemplu. Așa mi-am dat seama că pot mai mult și m-am dus la nivelul următor. Am mers într-o țară nouă.

 

  • Deci ai depășit și granițele țării, nu doar ale județului.

 

Da, m-am dus în Germania. La 26 de ani nu mă temeam de nimic. Mă vedeam cum am evoluat, din Sfântu Gheorghe în mari companii din București. Nu am avut nicio strategie de plecare, doar că prietenul meu de atunci avea o rudă acolo. Am reușit să învăț singură limba germană și într-un an și jumătate vorbeam bine. Acolo am lucrat la cel mai mare resort din zona Bayern. I-am impresionat puțin și pentru că vorbeam limba maghiară, nu doar engleză. Mi-am dat seama până la urmă, după un an și jumătate, că locul meu nu este în Germania. A fost foarte bine că am venit înapoi.

 

  • Te-a chemat România. Ce a urmat după ce ai revenit în țară?

 

M-am angajat la o companie care organiza traininguri pentru managerii de top din companii din toate industriile din România și nu numai. Era vorba de partea de programe de MBA și executive MBA. Acolo am început să iau contact și mai în profunzime cu zona de business. După cinci ani de lucrat în vânzări la această companie, am vrut din nou să cresc, să îmi depășesc limitele. Am făcut o școală de formare creditată în Austria în Coaching - Programare Neuro-Lingvistică și am profesat în paralel cu acel job, aproape 1 an de zile. Acum lucrez într-o companie de top, printre primele din țară, de software. Este o companie românească, cu peste 400 de angajați. Avem bucuria să lucrăm cu clienți din foarte multe zone, din foarte multe industrii, atât la nivel internațional, cât și din țară.  

 

  • Și ce faci aici?

 

Lucrez tot în echipa de vânzări. Sunt business developer, consultant în proiecte de digitalizare. Rolul meu este să ghidez oamenii de decizie din companii înspre soluții tehnologice potrivite business-ului lor. Avem 11 arii de activitate software și putem dezvolta proiecte de la stadiul de idee până la succesul în piață. În prezent, eforturile mele se concentrează pe deschiderea de noi piețe internaționale.

 

  • Ce rol a jucat faptul că ai crescut într-un oraș ca Sfântu Gheorghe în dezvoltarea ta?

 

Mi-a dat ambiția de a crește. Venind dintr-un oraș despre care se spunea că este un singur semafor, m-a ambiționat și mi-a dat motivația să văd ce este și dincolo de „gard”.

 

  • Iar instrumentele să faci asta ți le-a oferit?

 

Da, mi-a dat foarte multe. În primul rând încredere în mine. Am primit dintotdeauna încurajări din partea părinților, a familiei. M-au crescut într-un mediu sănătos. Am avut unde să mă joc, să îmi dezvolt competențele de relaționare, mi-a dat capacitatea să învăț rapid o limbă nouă. Apoi am avut și profesori foarte atenți la noi, la modul în care învățam și puneau accent pe cât asimilăm la școală. Era și o abordare personalizată.

 

  • Care au fost cele mai mari obstacole pe care le-ai întâlnit în călătoria ta către succes și cum ai reușit să le depășești?

 

Nu consider că au fost obstacole. Au fost mai degrabă provocări pe care le-am depășit cu mentalitatea că trebuie să găsesc o soluție.

 

  • Ce calități personale sau abilități crezi că te-au ajutat cel mai mult în drumul spre succes?

 

Relaționarea cu oamenii. Deși sună destul de vag, e important să poți să întrebi oamenii „Ce mai faci? Cum îți este?” și chiar să te intereseze răspunsul. Eu lucrez cu foarte mulți oameni, cu stiluri diferite, deci mi se pare foarte important să vorbesc pe limba fiecărui partener de discuție.

Și cred că și curajul și curiozitatea de a deschide conversații mă ajută destul de mult.

 

  • Cum îți menții motivația în momentele dificile sau în perioadele de stagnare?

 

Mă ajută gândul că uneori trebuie pur și simplu să fac un pas în spate, să îmi iau timp, să reflectez, să văd cum mă simt și ce înseamnă pentru mine ceea ce se întâmplă în mediul meu, la nivel profesional și personal. Mă ajută și o conversație cu un prieten foarte bun, în cazul meu, cel mai adesea cu soțul meu, la o cafea, dar și să mă gândesc că mâine e o nouă zi și lucrurile nu vor rămâne la fel.

 

  • Care este cel mai important sfat pe care l-ai da unor persoane care își doresc să atingă succesul în carieră sau în viață?

 

Fii curios și deschis să experimentezi!

 

  • Cum vezi echilibrul între viața personală și cea profesională în căutarea succesului? Cum gestionezi presiunea și cerințele din ambele domenii?

 

De multe ori intrăm pe pilot automat și nu ne dăm seama. E ok să prioritizezi cariera la un moment dat. Dar trebuie să ne dăm seama și impactul pe care îl are această alegere asupra familiei, de exemplu. Nu e niciodată o idee bună să îți pui ochelarii de cal și să mergi doar înainte. De asemenea, e foarte, foarte important să ai prietenii aproape. Cred că la sfârșitul vieții nu vei regreta că nu ai trimis e-mailul x sau y, ci că nu ai experimentat mai mult, că nu ai petrecut mai mult timp cu familia, că nu ți-ai cunoscut mai bine copilul. Dar sunt momente în viața oricui când o zonă cântărește mai mult ca cealaltă. Cred și că nu ai cum să fii productiv și activ la muncă, dacă nu investești în viața personală.

 

  • Care a fost cea mai mare lecție de viață pe care ai primit-o din eșecurile sau greșelile tale?

 

Că nu pot să pun un șablon și apoi lucrurile să se întâmple exact așa cum vreau eu. M-au ajutat să îmi dau seama ce depinde de mine și ce nu depinde de mine, să fac o diferențiere între cele două și să contez pe ceea ce depinde de mine.

 

  • Cum ai defini succesul în viața ta?

 

Să am cât mai mult timp liber să pot să mă încarc, pentru ca după aceea să reușesc să îmi aduc aportul în fiecare zi, prin creativitate, energie și entuziasm. Totodată, succesul înseamnă să am o relație bună cu mine însămi, să nu mă trădez, să nu fac alte lucruri decât mi le doresc. Dar și să petrec cât mai mult timp cu soțul meu, cu familia. De aceea vin des și în Sfântu Gheorghe. Mi se pare un oraș foarte potrivit să fii departe de agitație și zumzet.

 

  • Ce proiecte sau obiective ți se par cele mai importante pentru viitorul tău și cum intenționezi să le abordezi?

 

E un proiect în sine să fiu atentă la ce îmi doresc eu, la echilibrul meu emoțional și să pot să am un impact în jurul meu, asupra oamenilor cu care interacționez. Și mă refer la lucruri mici, la energia pe care le-o dau. Un alt proiect este expansiunea către alte țări, să lucrez și în alte părți. Și multe călătorii. Restul se așază și vin cu timpul.

 

  • Motivul pentru care acum avem această discuție este pentru că ai venit și ne-ai propus să scriem în ziar poveștile unor oameni din Sfântu Gheorghe, care au reușit în afara orașului. Așa că te-aș întreba acum: tu de ce crezi că este important să avem astfel de modele de succes în viețile noastre?

 

Suntem ființe sociale și ne uităm să vedem ce face stânga și dreapta. Iar dacă tot facem asta, putem fi noi înșine o experiență de povestit, de la care și alții pot să învețe sau la care să aspire, așa cum am făcut și eu când eram la începutul carierei. Și trebuie să știm ce șanse sunt, ce opțiuni, care e traiectoria, de ce este și greu și de ce e și foarte frumos. E important să vedem și lucrurile astea, pentru că altfel tindem să rămânem în pătrățica noastră.

 

  • Care a fost cea mai mare învățătură pe care tu ai primit-o de la mentori sau modelele tale în calea spre succes?

 

Gândește cu mintea ta. Construiește-ți experiențe noi. Destinele sunt diferite, drumurile oamenilor sunt diferite. Fiecare va avea parcursul său unic în viață.

 

  • Îmi place foarte mult faptul că tu te centrezi pe relaționare și comunicare. Aș vrea să te întreb dacă asta are legătură cu faptul că ai crescut într-un oraș mic, unde toată lumea se știe cu toată lumea?

 

Da, 90% din ceea ce sunt vine din educația venită în primul rând de la părinții mei și apoi de la felul cum am crescut în comunitatea aceasta. Partea de individualism social te duce într-o zonă de însingurare. Eu mă bucur foarte mult când vecinii mă întreabă ce mai fac, cum mai sunt. Mă umple de energie și mă face să știu că eu chiar contez undeva. Sigur, nu e nici ușor să trăiești într-o comunitate mică, pentru că toată lumea are o părere de zis. Dar cred că aceste lucruri pot fi evitate cu eleganță. Adică sunt convinsă că o comunitate mică are mai multe beneficii decât dezavantaje.

 

  • Mi-ai spus că Sfântu Gheorghe a avut un rol important în trecutul tău, are un loc important în prezentul tău pentru că vii des la părinți, dar cum va fi pentru viitor?

 

Nu știu. Eu nu îmi fac planuri pe termen lung, ci mai degrabă îmi iau repere pe termen mediu și mă adaptez pe măsură ce lucrurile evoluează. Știu că mă încarcă să vin în Sfântu Gheorghe, să iau contact cu orașul unde comunitatea este mai implicată, dar nimic nu e bătut în cuie.

 

  • Mai e un mesaj care circulă în comunitățile noastre: dacă pleacă toți tinerii buni să experimenteze, ce și cine mai rămâne aici? Dar din ce ne spui tu, nu ar trebui să te învinovățești că părăsești locul unde ai crescut, ci dimpotrivă, că e un dar să poți să duci experiențele tale de aici și în alte locuri, să devii un ambasador, pentru că acasă nu e un loc limitat de niște bariere. De fapt, ajuți comunitatea și prin exemplul tău, mai ales când ai o bază sănătoasă pe care poți să construiești.

 

Oamenii și comunitățile evoluează în momentul în care reușesc să facă schimburi de idei, de culturi. E important aici ca autoritățile să se gândească bine cum pot și ce pot să facă pentru a aduce tinerii înapoi. Mie, la acest moment al vieții mele, îmi place Sfântu Gheorghe, îmi place cum arată. S-au schimbat mult lucrurile în cei 13 ani de când am plecat. E vibrant.

 

  • În final, care e mesajul principal care ai vrea să rămână cu cititorii care parcurg discuția noastră? Ce să rămână cu ei, să ducă mai departe?

 

Să se cunoască mai bine: punctele forte, pasiunile și lucrurile la care se pricep și le fac cu energie, plăcere și ușurință. Să își imagineze cum vor ei să fie ca indivizi, ca persoane. Ce își doresc să zică oamenii despre ei? Apoi să creadă că toate acestea se pot întâmpla. Să își găsească un mentor potrivit, cu experiență în domeniul în care sunt pasionați, care să-i îndrume. Să aibă curaj și curiozitatea să experimenteze și să nu uite că omul cât trăiește învață.

Distribuie articolul:  
|

INTERVIU

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.