Suflet pur, prietenă de milioane, colegă iubitoare, mamă de nota 20, un psiholog foarte bun. Așa o descriu cei care au nominalizat-o la campania „Femei care fac diferența” pe Grațiela Stroie – Grați pentru cei care o cunosc. Și pentru că, în câteva zile, mai exact pe 12 martie, este și ziua ei de naștere, am decis să îi oferim cadou curiozitatea noastră. Iar ea ne-a făcut „cinste” cu povestea ei frumoasă. 

Grați este psiholog clinician, psihoterapeut şi terapeut ABA (care se ocupă cu terapia comportamentală aplicată). În urmă cu 13 ani a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, apoi Masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică şi Psihoterapie, ambele din cadrul Universităţii Babeș Bolyai din Cluj Napoca. 

Acum, urmează un program de specializare în Psihoterapia Copiilor şi Adolescenţilor în cadrul Institutului European de Studii pentru Terapia Copilului şi Adolescentului, prin Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă. Peste câteva luni, va absolvi şi formarea de Facilitator de programe socio-emoţionale şi etice a Universităţii Emory SUA, prin intermediul Şcolii Internaţionale Verita. 

Specializarea din zona ABA a obținut-o la Institutul Autism Voice.

De mai bine de patru ani, Grațiela Stroie lucrează cu copiii cu dizabilităţi, în cadrul Centrului de recuperare din Întorsura Buzăului. 

Dar este și mama a două fetițe, soţie, soră, prietenă, colegă și fiică.  

„Iubesc să petrec timp de calitate cu fetele mele şi să fiu doar acolo cu sufletul şi cu mintea. O parte importantă din viaţa mea sunt relaţiile pe care le am cu oamenii din jur, personal și profesional - relaţii pe care îmi doresc să le hrănesc, să le mențin vii, şi pentru care sunt extrem de recunoscătoare. Mereu spun asta: mă simt foarte norocoasă pentru oamenii din viaţa mea!”, ne-a împărtășit Grați, cea căreia, peste câteva zile, îi putem spune „La mulți ani!”, la aniversarea de 37 de ani. 

Citește în continuare interviul, ca să o cunoști și mai bine! 

– De ce ai ales acest domeniu, al psihologiei? Cum ai ajuns pe acest drum? 

Se spune că noi, psihologii, alegem această cale pentru că avem impresia că facultatea de psihologie e mai ieftină decât terapia (râde). Sigur, n-am gândit așa, căci am simțit o chemare către acest domeniu încă din clasa a 7- a, moment în care am descoperit o carte care aborda psihologia dintr-o perspectivă foarte simplistă, dar ceva de acolo m-a făcut să vreau să descopăr mai mult. A fost primul moment când mi-a încolțit ideea în minte. De fapt, nu-mi amintesc să-mi fi dorit să fac altceva „atunci când o să fiu mare”. Pe parcursul liceului, ideea s-a conturat tot mai clar, iar la finalul acestuia știam sigur că vreau să plec la Cluj la Psihologie. Eram atât de sigură de ceea ce vreau, deși atunci psihologia nu era deloc „la modă”, dimpotrivă, încât nici n-am avut vreo opțiune pregătită de plan B dacă nu intram atunci la facultate. A fost însă una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în viața mea. De acolo, lumea mea s-a deschis și m-am lăsat ghidată de unii dintre cei mai buni profesori din țară în acest domeniu.

– De când ai început să lucrezi efectiv? 

După ce primim drept de liberă practică, la absolvirea masterului, intrăm în supervizare minimum doi ani, adică avem un psiholog cu experiență care ne supraveghează activitatea și ne îndrumă în practică clinică. Acesta este momentul în care putem lucra ca psihologi. 

Din fericire, cu sprijinul familiei, al fratelui meu, am reușit în anul II de Master, practic în anul V de studii, să-mi deschid propriul cabinet de psihologie în Cluj, ceea ce a reprezentat împlinirea visului din clasa a 7-a! A fost ceea ce astăzi numim „filosofia manifestării”, pentru că inclusiv culoarea perdelelor și modelul fotoliilor le visasem ani de zile. Deși am lucrat de-a lungul timpului și în alte domenii care nu au legătură cu psihologia, în telecomunicații, în instituție bancară, ceea ce interpretam ca o neîmplinire profesională atunci, pentru că nu reușeam să mă întrețin din munca de la cabinet, acum reușesc să văd în ce fel aceste experiențe au contribuit totuși la formarea profesionistului care sunt astăzi.

– Cum se împacă viața personală cu cea profesională?

Se împacă bine pentru că sunt una și aceeași. Munca mea de psiholog e ca o filosofie de viață, e ceva ce face parte din ființa mea, ceva de care nu mă disociez și nu mă dezic niciodată. Asta nu înseamnă că îmi psihanalizez prietenii sau că sunt terapeut cu membrii familiei, însă alegerile pe care le fac, modul în care mă comport și comunic, felul în care îmi cresc copiii, dinamica din relația mea de cuplu - în toate simt influența a ceea ce știu din punct de vedere al acestei științe a sufletului. Și ca să o spun pe-aia dreaptă, duc acasă și din munca de la cabinet pentru că rămân cu mine poveștile oamenilor, progresele copiilor, nereușitele sau frustrările inerente…Și de multe ori, când nu mai sunt în cabinet, caut informații relevante pentru cineva sau pregătesc materiale de lucru pentru a doua zi.

– Ai un model feminin care te inspiră?

Ar fi foarte dificil și totodată nedrept să nominalizez vreo personalitate feminina care m-a inspirat, tocmai pentru ca au fost și sunt foarte multe. 

Mă inspiră în primul rând femeile care, de-a lungul anilor, mi-au dat voie să fac parte din povestea lor, care și-au deschis sufletul în fața mea și în care am putut vedea generații de alte femei cărora le datorăm atât de multe.

Mă inspiră femeile care își dedică viața creșterii și educării copiilor într-o manieră care ne arată mai degrabă împuternicire și evoluție, nu sacrificiu.

Mă inspiră femeile autentice care își fac vocea auzită, indiferent de domeniu, generație sau vicisitudini. Și nu neapărat la nivel macro, ci fiecare în spațiul său. Aici îmi vin în minte cele mai multe exemple din viața mea: de la mama și sora mea, la mentori, profesoare, prietene, mame ale copiilor cu nevoi speciale.

Mă inspiră zilnic fetele mele.

Mi-am dat seama că aleg să văd un motiv de inspirație în fiecare femeie pe care o întâlnesc. 

– Ce îți dorești pentru tine, din punct de vedere profesional?

Îmi doresc să trăiesc în acord cu menirea mea pe Pământ, și profesional asta cred că este, să îi însoțesc pe oameni într-un proces de autocunoaștere și evoluție. În perioada aceasta, focusul meu se duce în această zonă, de a-i ajuta pe părinți să înțeleagă mintea copiilor lor, cum pot crea și menține relații bune cu aceștia, cum pot face mai ușor și mai lin dansul parentajului. 

– Dacă ar fi să dai un singur sfat, foarte important, mamelor care citesc acest interviu, care ar fi acesta?

Nu obișnuiesc să ofer sfaturi, dacă mi se cere părerea profesională mi-o exprim, ba mai mult aduc și argumente empirice, din viața mea de mamă, și așa voi face și acum: dacă este ceva ce aș fi vrut să știu, și cu adevărat să cred, ca să mă și ajute atunci când îmi era mai dificil în raport cu copiii mei, este gândul că fac ce știu și ce pot mai bine și este suficient pe moment. Chiar dacă asta nu e la nivelul la care aș fi dorit sau e posibil să fi greșit.

Așadar, dragă mamă, ia-ți un moment, respiră adânc și repetă după mine: „Am făcut cum am știut mai bine și asta e suficient. Aici și acum sunt exact așa cum copilul meu are nevoie să fiu”.