INTERVIU 6 iunie 2017

Cazul Beke István: Sentință penală, cazier curat, viitor la Strasbourg

de Mirela Cara | 7591 vizualizări

Interviu în exclusivitate pentru presa din România, realizat de Mirela Cara. Partea a II-a

Comunicatul emis de DIICOT în data de 29 decembrie 2015 informa organele de presă că, la momentul respectiv, exista suspiciunea rezonabilă ca Beke István să fi fost instigat de Szőcs Zoltán „în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă Mișcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetățenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului Ținut Secuiesc”. Sentința pronunțată de instanță în urma proceselor care au avut loc împotriva lui Beke István nu mai este un secret pentru nimeni. Interesant este doar faptul că, în ciuda pedepsei cu executare, cazierul lui era curat la scurt timp de la pronunțarea respectivei sentințe.

Prima parte a interviului, care a fost publicată în „Observatorul de Covasna” de miercuri, 31 mai, a fost citită de peste 5.000 de persoane. Mai mult, presa centrală a preluat interviul, prezentând punctul de vedere al lui Beke István. În această a doua parte a interviului, el relatează pe larg cum au decurs perchezițiile acasă și la firma sa, unde era ascunsă bomba și care au fost în cele din urmă probele incriminatorii găsite la fața locului.

Ultima parte a interviului va fi publicată vineri, 9 iunie.

Vorbește-mi puțin de momentul arestării!

– În ziua respectivă ajunsesem chiar în capătul străzii, când am văzut că în partea cealaltă a străzii e oprit un Duster. Trei mascați erau deja ieșiți din mașină și doi civili atunci coborau. Unul m-a văzut. Eu luam curba să merg la firmă când am auzit „El e, prindeți-l!” Primul gând a fost că trebuie să fie ceva legat de „64 de comitate”. „Mâine e 1 Decembrie, deci asta trebuie să fie” – ăsta a fost primul gând. Apoi, au început să fugă jandarmii spre mine, eu am zâmbit și le-am zis să meargă ușor că alunecă. Cred că s-au mirat, că veneau la terorist și, în loc să îi aștepte cu Kalaşnikov, îi așteaptă zâmbind.

Deci ai mai avut de-a face cu autoritățile? Au mai fost descinderi la tine?

– Da. Pe vremea lui Ceaușescu a fost percheziție de casă la părinții mei. Aveam 12 ani. Căutau aur și diverse obiecte de valoare, tatăl meu fiind colecționar. Când s-a făcut percheziția la mine acasă, chiar la episodul acela mă gândeam. Credeam că o să fie o percheziție, scriem un proces verbal și cu asta se încheie. Am stat destul de relaxat pentru că nu știam, nu înțelegeam ce se caută. Când m-au dus la firmă, mă aștepta la ușă un om îmbrăcat în alb, care m-a întrebat unde e bomba. „N-am nici o bombă”, a fost răspunsul meu și, neștiind despre ce bombă vorbește, i-am spus să caute. M-a întrebat ce materiale explozibile dețin. Atunci i-am spus că, lângă biroul meu, într-o cutie, sunt niște petarde, două artificii și niște jerbe de tort, pentru că urma să fie în ianuarie ziua băiatului. S-a uitat la ele, și-a dat seama că nu erau ce căutau și a revenit la întrebarea cu bomba. „Unde e bomba? Dați-mi bomba!”. Au tot căutat vreme de două, trei ore. N-au găsit nimic altceva și am crezut că asta era, însă nu se terminase. Cei prezenți de la SRI, DIICOT (nu s-au prezentat) mi-au spus că acum urmează adevărata percheziție și încep ei demersurile.

Și ce s-a întâmplat în continuare?

– S-a făcut o dezordine uriașă la firmă, mai ales în biroul nostru, unde prima oară au golit coșurile de gunoi și după aceea au aruncat hârtii, documente, în gunoi. Când am protestat față de acest comportament, atunci mi s-a adus la cunoștință că au dreptul de a scoate și pardoseala dacă-i „provoc”. Ca o paranteză, interesant este că ei veniseră convinși că bomba există și că poate fi deja plasată în coșul de gunoi unde au zis ei, dar zona a rămas neasigurată. În centrul orașului totul era normal, nu închisese nimeni nimic, nu se căuta nimic, lumea mergea liniștită peste tot. Când există o amenințare cu bombă se evacuează lumea, se închide accesul în zonele periculoase, nu? Aici nu s-a întâmplat nimic. Și, ca să revin la percheziții, acasă au cotrobăit peste tot, inclusiv în camera copiilor și în frigider. Au găsit manualele de engleză ale fetiței pe care scrie „Snapshot” – shoot înseamnă a împușca – și au filmat coperta manualelor ca să arate că îi învăț și pe copii să fie teroriști. Asta după ce la firmă fotografiaseră cuiele pe care le scosesem dintr-un gard vechi și le depozitasem într-o găleată să le dau la fier vechi. Găleata respectivă se afla în colțul în care se vedea clar că strâng fier vechi.

– Dar cu bomba cum a rămas după toate astea?

– Și cu bomba este un episod interesant. Există un profesor pe nume Orban Octavian care a scris o lucrare științifică despre cum se fabrică bombele. Când au văzut cei de la DIICOT că la mine nu e nici urmă de bombă, probabil altă idee a Procuraturii, au luat această lucrare să o consulte ca să poată detecta eventualele materiale pe care le aveam și din care se putea face bombă. Probabil se gândeau că, dacă s-a făcut atâta isterie în presă cu bomba, ceva trebuia să apară cu care să-și dovedească afirmațiile lor. Nu-mi dau seama. În orice caz, ulterior, s-a făcut un experiment pirotehnic la Jegălia, în Constanța, unde a fost și avocatul meu prezent. El a fost cel care mi-a dat vestea că se demonstrase că se poate face bombă din ce au găsit la mine. Mi-a explicat că în momentul în care a ajuns acolo, i s-a cerut să sune la un număr de telefon și, imediat ce a format, a explodat o „bombă”. Problema în primul rând este că avocatul a sunat de pe telefonul lui, nu de pe vreunul din telefoanele confiscate de la mine, și că a apelat o cartelă de-ale lor. Oricum, cartelele confiscate de la mine erau inactive de mult timp, fiindcă la firmă am schimbat contractul și ni s-au dat alte cartele, iar cele confiscate erau strânse de la angajații noștri și erau nefuncționale. Mai mult, în acel experiment au folosit fitil, ceea ce eu nu aveam. Un joc pentru Airsoft, o sirenă, a fost folosit ca detonator – la percheziție sirena aceasta a fost desfăcută de către soția mea. Ei credeau că acel joc e o bombă, dar ea le-a demonstrat că nu e. Sunt multe alte detalii care arată că experimentul a fost făcut cu intenție, doar ca să se demonstreze că din materialele găsite la mine se putea face o bombă artizanală.

– Și totuși aveai acele materiale explozibile acasă. Ce făceai cu ele?

– Petardele fuseseră comandate cu un an în urmă. Am și depus discuția de pe messenger la dosar. Domnul de la firma de unde le-am luat a fost chemat în instanță unde a și declarat că tot ce a cumpărat Beke István de la el n-are nici măcar 20 g de material explozibil – bineînțeles, amestecat în acele petarde, deci nu aveam nici posibilitatea de a selecta materialul explozibil de restul prafului din petarde. Chiar am auzit că cineva în Cecenia a vorbit de cazul nostru și a întrebat un cecen din ăsta rebel dacă se poate face bombă din petarde. Cecenul când a auzit a început să râdă și a zis: „Păi vorbim de Revelion? Ne jucăm sau facem bombe?”.

Ajută-mă să înțeleg, dacă la percheziții nu s-a găsit bomba, de ce ai mai fost reținut? Cum s-a ajuns la decizia de a fi reținut?

– După perchezițiile de acasă și de la firmă, ne-am dus la poligonul Airsoft de la Estelnic pentru alte percheziții. Era deja opt seara, iar perchezițiile începuseră dimineața pe la 10.30. Acolo, i-am auzit vorbind de mandate. Încă nu știam ce se petrece. Mă gândeam că mai mergem și la părinții mei pentru percheziții și chiar nu voiam să deranjăm cu astfel de prostii, mai ales noaptea. N-a fost așa. M-au băgat în mașină și mi-au zis că mergem la audieri și zic „Bine, mergem la audieri”. Am luat totul ca pe ceva normal, dar am observat că avocatul care asistase la percheziție nici nu s-a apropiat de mine. El s-a dus la soția mea, și-a  luat banii și a plecat acasă. A trebuit să schimb avocatul că acesta n-a avut curajul să vină la București la audieri. Soția mea fusese informată că urma să fiu dus la București, dar eu am aflat abia în mașină, când am văzut că virează spre Brașov în loc s-o ia spre centru și am întrebat unde mergem. Dar îți spun la modul cel mai sincer că până în clipa în care am ajuns la București în fața procurorilor care mi-au dat procesul verbal cu întrebările, eu habar nu am avut de ce au venit, ce caută și ce vor de la mine.

Și la ce te-ai gândit?

– La toate și la nimic. Și pe drum spre București tot m-am gândit ce-o fi că cei de la DIICOT mi-au spus că sunt două acuzații între care una este mai gravă și că este mai bine să recunosc că o să scap mai ușor. Mă tot întrebam ce acuzații or fi. Și s-a mai întâmplat ceva pe drum care m-a mirat. Imediat ce am ieșit din Tg. Secuiesc, unul din mascații din față și-a scos masca și a început să vorbească în maghiară cu mine. Când l-am întrebat de ce nu mi-a spus că știe maghiară să îi cer ajutorul dacă nu știam vreun termen, mi-a răspuns că nu i s-a părut că am nevoie pentru că vorbesc bine limba română.

Ce reacție ai avut când ai aflat acuzațiile?

– Am fost convins că dau o declarație, știind că nu e nimic adevărat, apoi merg la tren și plec acasă. Abia când am ajuns în arest și m-am văzut la știri, am început să-mi dau seama de gravitatea acuzării.

Ce a mai urmat?

– A început seria de procese. În primele 55 de zile procurorul de caz nici măcar nu mi-a permis să mă văd cu soția mea. Ne-am văzut după mai multe ședințe de judecată și numai în instanță, în sală. Și chiar și după aceste 55 de zile, am fost tratat diferit.

În ce sens?

– Se stabilise că în fiecare zi de luni pot primi o vizită, dar în prima luni de după cele 55 de zile de care am vorbit, eu am primit doar pachet. Soției mele nu i-au permis să intre la vizită. I-au spus să vină în ziua următoare. A venit. Dar a trebuit să vină și miercuri la procesul următor. Deci trei zile la rând ea a fost tot pe drumuri. Copiii, familia, nimic nu mai conta pentru ei. Cât am stat acolo, ea a făcut naveta la București.

Au fost multe înfățișări?

– În primele șapte luni, procesele mergeau unul după celălalt parcă erau trase la indigo. Intram acolo, procurorul de caz zicea acuzări la grămadă și mă întorceam la răcoare. Și tot așa până într-a opta lună. În ziua de care vă zic, nu aveam niciun chef să mai merg la proces, dar nu puteam să nu mă duc. Mă săturasem de toate și chiar am fost flegmatic cu judecătorul. La un moment dat i-am zis: „Domnule judecător, eu n-am vrut să fac bombă, nici n-am făcut nicio bombă. Habar n-am avut cum se face o bombă, dar acum după ce am citit dosarul, recunosc cu mâna ridicată că acum știu cum se face bomba. Dar nu numai eu. Că e pus pe internet și acum toată lumea care a citit rechizitoriul știe cum se fabrică o bombă”. Mă așteptam să mă certe avocatul, dar el s-a bucurat că în sfârșit nu mai eram așa defensiv.

Și crezi că intervenția aceasta a ta a schimbat ceva? Sau cum de s-a schimbat totul în favoarea ta și ai putut să pleci acasă, în arest la domiciliu?

– În seara de dinainte de a pleca acasă, m-am simțit mai liniștit ca niciodată. Am ajuns în celulă, am făcut duș și m-am culcat. Am adormit imediat, ceea ce nu se mai întâmplase deloc, nici acasă. La ora 6.00, m-am trezit. Am primit niște scrisori. Din reflex m-am uitat la ceas. „Ah, a trecut ora 5.00, n-am primit nicio veste deci nu mă duc acasă”, mi-am zis și m-am întors la ale mele. Ceva mai târziu, după ce am citit scrisorile, l-am sunat pe tata, iar el mi-a zis că îmi dau ăștia drumul acasă. Credeam că face glume. După șapte luni în care nimic nu se schimba, mi-era greu să cred că plec. Când tata mi-a zis că nu glumea și am auzit prin vocea lui că plânge de bucurie, am tras și eu un strigăt de bucurie de s-au speriat toți prin celule. Și reacțiile lor au fost diferite. Unii mă felicitau, alții ziceau că e imposibil să plec cu acuzații de terorism și pedeapsă de 15-25 de ani cât ceruse pentru mine Procuratura. Și mie mi-a fost foarte greu să cred, numai după ce am mai încercat să dau un telefon și am văzut că îmi scoseseră banii de pe cartelă și nu mai puteam suna, am realizat că într-adevăr merg acasă. Tot ce nu îmi mai trebuia le-am dat colegilor de celulă și am plecat. Când am ieșit pe hol, l-am văzut și pe Zoli, care m-a salutat, și atunci am înțeles clar că plecam acasă.

Deci amândoi ați ieșit în aceeași zi.

– Da, păi suntem la pachet. El, e „instigatorul”, eu, „executantul”.

Și finalul procesului cum s-a produs?

– La procesul de fond am avut același judecător care la un moment dat, în camera preliminară, lăsase toate „dovezile” să treacă fără să accepte vreo excepție. Mi-a fost teamă că e un judecător montat împotriva mea. După primele două procese, am realizat însă că e un om corect. După comportament, după reacții, după cum s-a interesat de tot ce spuneam, am dedus că își face meseria bine. S-a văzut că știa pe de rost tot dosarul ăla de opt volume.

– Și ce decizie a luat?

– Păi a decis că acuzațiile nu sunt fondate.

– Și atunci cum de ești condamnat la cele 11 luni, dacă ești nevinovat?

– Aici este problema. Din cauza asta am și făcut apel. Încă nu am primit motivația. Am primit numai pe scurt minuta penală. Așteptăm motivația. Cum am înțeles, am primit aceste 11 luni și 9 zile pentru că am avut și am folosit petarde, lucru pentru care nimeni altcineva nu a primit nicio zi de pușcărie și pentru care, în cel mai rău caz, puteam primi o amendă din partea poliţiei locale – mai ales, având în vedere că era o comandă veche, iar petardele erau în ambalajul original, țiplate, într-o cutie de mărimea unei cutii de pantofi.

Deci după decizia acestui judecător corect, ești liber și nu te mai întorci niciodată la pușcărie, dar faci recurs ca să demonstrezi că nu meriți nici măcar această pedeapsă, înțeleg bine?

– Păi da. Pentru că eu într-un fel am primit achitare în privința acuzațiilor aduse de DIICOT și SRI, adică tentativă la atentat împotriva ordinii constituționale, intenția de a face bombă și așa mai departe, pentru că probele aduse împotriva mea sunt jalnice. Dar în România, așa se zice că cine primește atâta cât a fost înăuntru, de obicei este nevinovat. Numai că statul român trebuie să dea totuși acele zile ca să nu îl poți da în judecată pentru despăgubiri privind perioada în care te-ai aflat în detenție, în condiții mizerabile ca om nevinovat, și în arest la domiciliu. Deci într-un fel sunt achitat, dar într-un fel sunt condamnat.

– Dar dacă îți scoți acum cazierul, ce scrie pe el?

– E curat.

– Serios? Cum este posibil așa ceva dacă totuși ai primit o pedeapsă de 11 luni?

– Nu știu nici eu cum. Chiar de curând am avut nevoie de cazier pentru firma noastră de securitate și, când am mers la Poliție să îmi iau cazierul, aveam o grămadă de oameni în spate care stăteau la rând după mine. S-a oprit totul, cei de acolo au început să dea telefoane, pentru că și lor li se părea ciudat să dea pentru Beke cazier curat. Și e curat.

Ce intenționezi să faci mai departe? Că înțeleg că nu te oprești aici.

– Normal că nu mă opresc. În primul rând, vreau să fiu achitat de tot, fiindcă nu m-am simțit și nu mă simt vinovat de nicio acuzație care mi s-a adus. În al doilea rând, vreau să mă duc mai departe și să-mi caut dreptatea la Strasbourg, nimeni nu merită să treacă nevinovat prin ce am trecut eu și familia mea.

– Și ce speri să obții acolo?

– Nu știu. Nu știu ce-o să fie, dar ce vreau să primesc este dreptatea mea. În al doilea rând, vreau ca cei care au greșit să plătească pagubele, chiar dacă sunt conștient că ceea ce s-a luat de la noi cu forța nimeni nu o să poată sa ne dea înapoi. Nu există vreo sumă, cât o fi de imensă, să repare răul făcut.

Distribuie articolul:  
|

INTERVIU

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
enough is enough, 7 iunie 2017
Transilvania nu are ce cauta alipita "la patria mama" cum scrii tu, dar nici ocupata si alipita Romaniei, cum este astazi, cum le convina doar romanilor. Nationalismul excesiv si sovinismul este citeste integral
ARTUR, 7 iunie 2017
Mai bine spui ce simti ! Adica alipirea Transilvaniei la '' patria mama '' așa-i ? Ești un nostalgic al vremurilor apuse și un om frustrat ! Naționalismul și șovinismul nu fac bine niciunei citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.