Un pianist premiat internațional concertează în orașul Covasna
Szőcs Botond vine să le cânte covăsnenilor
Pianistul Szőcs Botond va susține joi, 22 februarie a.c., un concert la Centrul Cultural Covasna. Accesul la evenimentul, programat să înceapă la ora 19:00, se face pe bază de bilet.
„În vârstă de 22 de ani, tânărul pianist Szöcs Botond s-a făcut remarcat în lumea muzicală graţie temperamentului energic inconfundabil, potenţat de intensitatea trăirilor artistice şi manifestat prin forţa persuasivă a interpretării. Student la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, la clasa prof. univ. dr. Stela Drăgulin, nume reputat al şcolii pianistice româneşti şi mondiale, Botond a participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale câştigând zece premii I printre care Premiul I şi Trofeul Concursului Naţional Victor Giuleanu, ediţia a III-a (2012) sau Premiul Remember Enescu, acordat de Fundaţia George Enescu. Acestor premii li s-au adăugat, în 2017, Premiul Special al Juriului şi Premiul de Excelenţă la Concursul Art Estival Braşov – ediţia a VII-a, precum şi American Romanian Academy for Arts and Sciences Music Award for Excellence -The Best Concert Performer as a Soloist, Member of a Chamber Music Ensemble and Accompanist (Premiul de Excelență în Muzică al Academiei Americano-Române pentru Ştiinţe şi Arte pentru cel mai bun interpret în calitate de solist, membru al unui ansamblu de muzică de cameră sau acompaniator.)
Preocupat intens de muzica de cameră, Botond a susţinut, începând cu 2015, seria recitalurilor axate pe integrala Sonatelor pentru pian și vioară de Mozart şi Beethoven. Profund impresionat de prestația artistică a lui Botond, partenerul său din cadrul integralei beethoveniene, violonistul Peter Rosenberg (prim concert-maestru al Bamberger Symphoniker, Germania), a afirmat elogios: «tânărul pianist Botond Szöcs continuă pleiada de mari talente din clasa celebrului pedagog al pianului, Stela Drăgulin. Are un temperament eruptiv şi pasionat, însă sesizează şi realizează aspectele poetice ale muzicii. Are o tehnică foarte dezvoltată şi sigură, dar întotdeauna subordonată conţinutului muzical»”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor evenimentului.
Prețul unui bilet este 10 lei. Acestea se pot procura de la casieria Casei Orășenești de Cultură, de luni până vineri între orele 8-16, sau la fața locului cu o oră înainte de începerea spectacolului.
Printre evenimentele care vor avea loc în perioada următoare în orașul Covasna se numără a VI-a ediție a festivalului „Mini Barbie Show”, din 3 martie, și vernisajul expoziției artistului plastic Orbán István (1953-2016), grafician din Cluj-Napoca, din 4 martie.