Tururi ghidate gratuite în muzee şi galerii de artă din Sfântu Gheorghe, în Săptămâna culturală
Mai multe muzee şi galerii de artă din Sfântu Gheorghe vor putea fi vizitate gratuit în cadrul Săptămânii Culturale, care va începe pe 23 aprilie şi va preceda Zilele municipiului, prilej cu care vor fi organizate şi tururi ghidate ale expoziţiilor, informează organizatorii.
„În timpul Săptămânii Culturale, nu numai că expoziţiile curente ale muzeelor şi galeriilor de artă din oraş vor fi deschise gratuit pentru public, dar vor avea loc şi o serie de evenimente.
O nouă formă de a experimenta arta în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe va fi reprezentată de tururile ghidate oferite de către profesioniştii din domeniu. Astfel, la Centrul de Artă din Transilvania, graficianul Szilagyi Varga Zoltan şi artista textilistă Anna Tamas vor oferi miercuri (27 aprilie), de la ora 17,00, în limba maghiară, iar joi, tot de la ora 17,00, în limba română, un tur ghidat al celei mai recente expoziţii ale lucrărilor lor”, se arată într-un comunicat de presă, remis marţi AGERPRES.
Totodată, la Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană MAGMA va avea loc joi, 28 aprilie, ora 19,00, vernisajul expoziţiei de grup a artiştilor plastici Adi Brigitta, Bede Kincso, Fejer Bernadett, Kovacs-Vajda Bence, Kusztos Julia şi Mihai Şovăială, intitulată „Future Perfect #5 reloaded”.
„Cea de-a doua ediţie extinsă a proiectului 'Future Perfect #5 reloaded' prezintă lucrări şi serii de lucrări ale unor tineri artişti aflaţi la începutul carierei, a căror practică artistică include fotografia şi videografia ca mediu principal sau ca element creativ al lucrărilor lor. În acelaşi timp aceşti artişti sunt preocupaţi de tema „acasă” ori într-un context personal-istoric mai larg, ori prin prezenţa ei în intimitate şi în profesie, ori într-o abordare sociologică şi istorico-arhitecturală”, a declarat Kispal Attila, directorul MAGMA, unul dintre curatorii expoziţiei care va fi deschisă până pe 3 iunie.
Săptămâna Culturală va începe pe 23 aprilie cu două concerte susţinute la Arena Sepsi de Budapest Gypsy Symphony Orchestra, cea mai mare orchestră romani din lume, înfiinţată în anul 1985, care are în palmares 27 de CD-uri şi 5 DVD-uri, dintre care 5 au fost certificate cu platină şi 9 cu aur.
În programul Săptămânii Culturale sunt incluse şi proiecţii de film, în acest an cinefilii având posibilitatea să vizioneze gratuit trei filme nominalizate pentru Lux Audience Award - premiul publicului european pentru cel mai bun film, respectiv animaţia documentară daneză Flee, drama germano-austriacă Great Freedom şi drama bosniacă Quo vadis, Aida?, programate în zilele de 26, 27 şi 28 aprilie a.c.
Tot joi, 28 aprilie, de la ora 18, la Teatrul „Tamasi Aron” va avea loc proiecţia filmului documentar „Isteni kez” a regizorului Laszlo Barna, cu subtitrare în limba română.
De asemenea, Biblioteca Judeţeană „Bod Peter” din Sfântu Gheorghe va organiza mai multe programe literare, printre care şi o întâlnire cu publicul a scriitoarei Elena Vlădăreanu. Evenimentul va avea loc joi, 28 aprilie, de la ora 18,00, la Ceainăria Tein din centrul oraşului, iar interlocutorii scriitoarei vor fi poetul Kiraly Zoltan şi criticul literar braşovean Adrian Lăcătuş.
Sursa foto: szentgyorgynapok.ro