Trupa Osonó a ajuns cu Proiectul Erasmus+ în Serbia
Teatrul Independent Osonó – în parteneriat cu Asociația Sportivă Sepsi Adrenalin și Uniunea Culturală Maghiară din Voivodina – a realizat Proiectul "Youth Workers Go!", al cărui scop este sprijinirea profesorilor, a liderilor de grupuri şi a profesioniștilor care lucrează cu tineri, prin cursuri de învățare non-formală personalizată. În acest scop, cu sprijinul Programului Erasmus+ al Uniunii Europene, se va derula un proiect cu trei stații, în care accentul va fi pus pe workshopuri de autocunoaștere, de dezvoltare a personalității, de stil de viață sănătos și echilibru fizic și psihic.
Primele două etape s-au derulat între 13-18 iunie în România, precum și între 5-10 septembrie la Budapesta. Pentru etapa a treia, cei 18 participanți din România, Ungaria și Serbia se vor reuni între 7-12 martie în Serbia. În această etapă, accentul este pus pe educația tinerilor pentru sănătate și promovarea unui echilibru mental și fizic, drept urmare atelierele sunt foarte diverse. Trainingurile legate de dezvoltarea personalității și team building, marca Osonó, sunt susținute de Fazakas Misi și Mucha Oszkár, iar activităţile sportive şi stilul de viaţă sunt aprofundate sub coordonarea lui Szőcs Enikő și Szőcs Károly Csaba.
Proiectul face parte dintr-o inițiativă regională pe termen lung, care deschide şi susţine programe al căror scop este căutarea de soluţii la problemele profesionale cu care se confruntă cei ce lucrează cu tinerii. Până acum, Teatrul Independent Osonó a organizat 8 proiecte Erasmus.
(Trupa Osonó)