Punct, și de la capăt
O nouă comisie va evalua activitatea managerului TTA, regizorul Bocsardi Laszlo
După îndelungi discuții și contraziceri, consilierii locali din Sfântu-Gheorghe au reușit la ultima ședință extraordinară să decidă înființarea unei comisii care să evalueze din nou activitatea directorului Teatrului Tamasi Aron (TTA), regizorul Bocsardi Laszlo, de data aceasta formată din șapte persoane.
Din noua comisie care își va începe activitatea în curând vor face astfel parte viceprimarul Sztakics Eva, liderul fracțiunii PCM, Kovacs Istvan, un reprezentant UNITER, al Facultății de Teatru din Tg.Mureș, Sapientia, un reprezentant al Ministerului Culturii, pe probleme de management, și un critic de teatru.
Problema evalăurii directorului TTA - care a obținut 8,92 la evaluarea managerială pe cinci ani, faţă de minim 9 cât era necesar - a încins din nou spiritele de la CL.
De o parte civicii maghiari susțineau că TTA este mândria orașului și cine vrea să-l distrugă, distruge orașul, mergându-se până acolo încât Bereczky Kinga a cerut de două ori demisia primarului Antal Arpad, iar pe de alta edilul a calificat atitudinea consilierei de la PCM drept paranoia și a subliniat că situația la care s-a ajuns are la bază considerente economice și de management și nu se pune sub nicio formă problema de a se contesta calitatea artistică sau regizorală a lui Bocsardi, dimpotrivă.
„Apreciez maxim activitatea d-lui Bocsardi și îi mulțumesc și acum, a încercat să se detașeze de luptele politice, PCM de câțiva ani încearcă să își asume Teatrul, dar el nu este al PCM, ci al orașului”, a spus primarul.
Șantaj emoţional
Civicii maghiari au mers pe ideea că prin poziția lui, primarul ar dori distrugerea culturii simbolizată de acest teatru și au spus că retorica lui legată de acest subiect este opusă celei legată de bordurile din oraș, iar singurul lui țel este dominația.
Pe de altă parte, Antal a afirmat că raportul evaluării a ieșit cum a ieșit în special ca urmare a unor calcule și considerente de natură financiară.
„Trebuie să găsim un echilibru, pentru că în ultimii zece ani această Primărie a intrat în capcana finanțării instituțiilor culturale și datele arată clar asta. Mereu a fost un șantaj emoțional, că dacă nu se mărește bugetul, ești împotriva culturii. În loc să îi ajutăm să pescuiască, le dăm direct peștele. E mai ușor să întinzi mâna și să iei 2,5 milioane de lei de la Primărie, decât să atragi fonduri europene, sponsori”, a declarat Antal Arpad.
Edilul a subliniat că nu i-a cerut niciodată regizorului Bocsardi să schimbe stilul și nu a intervenit nicicând pe latura profesională, însă vorbind de raționalizarea unor cheltuieli, municipalitatea are o obligație.
Cerinţele recent formulate de primar au fost ca:
Angajaţii teatrului care lucrează şi în alte teatre să ia concediu fără plată pentru perioada respectivă
Să respecte legislaţia în vigoare, în special în domeniul financiar.
Atelierele Teatrului Tamási Áron să întocmească facturi pentru lucrările care nu sunt pentru teatru, cu acest lucru contribuind la creşterea veniturilor
Atelierele să fie mutate din centrul oraşului în imobilele pregătite de către Primărie la Cîmpul Frumos.
Să se folosească mai mult de posibilităţile de atragere de fonduri
să asigure din venituri proprii măcar 20 % ale cheltuielilor raportate la un spectator
Să aibă un director economic cu studii superioare cu specializarea în domeniul economiei
Autonomia instituţională înseamnă şi că suntem buni gospodari, şi că menţinem curăţenia şi mediul civilizat atât în clădirea cât şi în curtea teatrului
Ana Sidon