Peste 1.300 de „trusouri” oferite de Biblioteca Judeţeană prin programul „La drum cu lectura”
Peste 1.300 de pachete cu cărţi pentru bebeluşi au fost oferite de Biblioteca Judeţeană „Bod Peter” din Sfântu Gheorghe prin programul „La drum cu lectura”, iniţiat în urmă cu nouă ani.
Directorul bibliotecii, Szonda Szabolcs, a declarat că programul şi-a propus să trezească apetitul copiilor pentru cărţi încă din fragedă pruncie, dar şi să încurajeze părinţii să petreacă mai mult timp cu cei mici.
Potrivit acestuia,”trusoul” conţine mai multe cărţi adecvate copiilor cu vârste cuprinse înte 0 şi 3 ani, un ghid de lectură pentru părinţi, precum şi un abonament la bibliotecă pe numele celor mici.
„Ideea acestui program aparţine unei colege, şefa Serviciului relaţii cu cititorii, Hollanda Andrea, şi eu cred că în regiune nu mai există un astfel de program. Modelul a fost preluat din ţările scandinave şi este un proiect de suflet (...) Programul de bază este pentru nou-născuţii din Sfântu Gheorghe, respectiv pentru familiile lor, pentru că, bineînţeles, nou-născuţii încă nu citesc. Practic, oferim câteva cărţi şi un îndrumar în care sunt nişte recomandări pentru părinţi, respectiv un permis de bibliotecă pentru bebeluşi. Esenţa programului este ca, prin aceste cărţi şi prin acel caiet cu recomandări, părinţii să încerce să apropie copilul de lectură, de trăirea textului, până ajunge la grădiniţă. Bineînţeles, aceste cărţi sunt în aşa fel alese încât să fie propice vârstei, deci sunt zicători, texte simple, jucăuşe (...) Considerăm că e important ca şi cartea, ca obiect fizic să fie apropiată copilului în primii trei ani de viaţă. Aceasta este esenţa programului şi, bineînţeles, crearea legăturii cu biblioteca nosstră (...) Deci, e un fel de trusou de lectură pentru nou-născuţi, care se oferă gratuit şi poate fi ridicat de părinţi oricând până când copilul împlineşte vârsta de trei ani (...) Din 2010, când a început acest program, şi până în prezent peste 1.300 de astfel de pachete au fost înmânate în Sfântu Gheorghe. Sunt pachete în limba maghiară, în limba română sau mixte, dacă se solicită în această manieră”, a declarat, pentru AGERPRES, Szonda Szabolcs.
Acesta a subliniat că proiectul se derulează cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, care finanţează achiziţionarea cărţilor, şi a fost extins în ultimii ani şi la nivel şcolar.
„Am lărgit programul şi, cu sprijinul Primăriei, oferim cărţi cadou şi elevilor din Sfântu Gheorghe, celor din clasele I, a IV-a, a VIII-a şi a XII-a (...) Prin acest program am oferit peste 4.000 de cărţi cadou pentru aceşti elevi (...) Noi urmărim cu atenţie, avem listele cu numele celor care au primit cărţi (...) şi am observat că mulţi dintre ei, odată cu trecerea anilor, vin la bibliotecă şi participă la evenimentele pe care le organizăm (...) Avem o mare speranţă că acest program este o legătură vie cu biblioteca noastră (...) Considerăm că prin aceste programe contribuim la educarea şi dezvoltarea comunităţii, pentru că un om care citeşte şi se informează devine un om şi mai valoros atât pentru el cât şi pentru societate”, a adăugat Szonda Szabolcs.