CULTURA Acum 1 ora, 38 minute

Peste 1.000 de artişti din 71 de ţări, înscrişi la cea de-a 9-a ediţie a Bienalei de Grafică G9

de Agerpres | 62 vizualizări

Peste 1.000 de artişti din 71 de ţări s-au înscris la cea de-a 9-a ediţie a „Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc (G9)”, ce va avea loc în perioada 30 septembrie - 2 octombrie la Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe, au anunţat, marţi, organizatorii.

Potrivit acestora, tema ediţiei din acest an este „Distorsiune”, iar în urma apelului lansat pentru ediţia din 2026 s-au înscris 1.034 de artişti, cu un număr total de 2.195 lucrări.

„Conceptul este extrem de complex: poate desemna o deformare fizică, o deplasare psihologică, dar poate face referire şi la crizele sociale, politice şi morale care definesc lumea contemporană. Apelul i-a încurajat pe artişti să prezinte lucrări în care distorsionarea nu este o eroare, ci un mijloc deliberat de exprimare artistică, deschizând noi perspective, critice şi provocatoare, pentru privitor”, menţionează organizatorii într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Lucrările selectate de juriul internaţional vor fi prezentate în expoziţii complementare la Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc şi la Centrul de Artă din Transilvania din Sfântu Gheorghe.

„Scopul G9 este de a oferi o imagine de ansamblu asupra tendinţelor actuale din domeniul artelor grafice, de a cartografia fuziunea dintre tehnicile tradiţionale şi cele experimentale sau digitale, precum şi de a aduce în prim-plan cele mai noi direcţii ale artei contemporane”, se mai menţionează în comunicat.

Cea de-a 9-a ediţie a bienalei va începe miercuri, 30 septembrie, cu vernisajul expoziţiei de la Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc.

Joi, 1 octombrie, la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe va avea loc vernisajul expoziţiei artistului italian Marco Trentin, câştigătorul Marelui Premiu al ediţiei precedente. Deschiderea oficială şi festivitatea de premiere a celei de-a 9-a ediţii sunt programate vineri, 2 octombrie, la Centrul de Artă din Transilvania din Sfântu Gheorghe.

Evenimentul este organizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe, Consiliile Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, în parteneriat cu Centrul Cultural şi Artistic Lăzarea şi Muzeul Judeţean Mureş.

Foto: Foto: Vargyasi Levente

Teme articol: Bienală de Grafică
Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.