CULTURA 3 iulie 2016

Nedeia Sânpetrului a deschis şirul serbărilor câmpeneşti organizate de comunitatea românească

de Agerpres | 1170 vizualizări

Nedeia Sânpetrului, desfăşurată duminică în localitatea Vâlcele, a deschis şirul tradiţionalelor serbări câmpeneşti organizate de comunitatea românească din judeţul Covasna şi a atras zeci de oameni în această fostă staţiune balneară.

Manifestarea a început la biserica ortodoxă din localitate, unde, după sfânta Liturghie, au avut loc lansări de carte şi o slujbă de pomenire a eroilor neamului, dar şi a localnicilor care s-au refugiat sau au fost expulzaţi în urma Diktatului de la Viena din 1940.

Preotul Vasile Antonie Tămaş a declarat, pentru AGERPRES, că această localitate are o "istorie colosală", amintind, printre altele, că este cunoscută încă din vremea Imperiului roman, când purta numele "Castrum Aqua Vivarum". Personalităţi importante au venit de-a lungul timpului la Vâlcele pentru a face tratament cu apă minerală, printre acestea şi voievodul sârb Milos Obrenovici, care a donat bani pentru ridicarea unei biserici după ce s-a vindecat în urma tratamentului făcut în această staţiune în anul 1841.

Printre participanţii la nedeie s-a numărat şi o femeie din Grecia, a cărei familie s-a refugiat în România după războiul civil din această ţară, şi a trăit timp de mai mulţi ani la Vâlcele.

"Eu m-am născut în România, timp de 33 de ani am trăit aici, pe urmă în 1983 ne-am întors în Grecia (...) Dar vin des în România, aici am amintirile cele mai plăcute din copilărie şi sunt foarte emoţionată să revăd aceste locuri", a declarat aceasta.

Cântecele şi dansurile populare prezentate de artiştii şi formaţiile folclorice invitate la nedeie au creat bună dispoziţie, dar şi emoţie printre spectatori.

"După 11 ani iată că sunt din nou la Vâlcele. Mă bucur să văd că tradiţiile româneşti se menţin în comunitate, îmi era dor să văd ansamblurile folclorice, să ascult muzică românească, să trăiesc româneşte", a spus o tânără care a trăit în Italia, la Milano.

Nedeia Sânpetrului de la Vâlcele a făcut parte din şirul manifestărilor organizate sub genericul "Zilele Andrei Şaguna", care au debutat în 24 iunie cu Hramul Mănăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul" din Valea Mare şi au continuat săptămâna trecută cu simpozioane, lansări de carte, colocvii şi dezbateri pe teme legate de istoria şi cultura românească, la care au luat parte oameni de cultură, profesori universitari, cercetători, teologi, muzeografi, istorici, etnografi, arhivişti şi sociologi din judeţ şi din ţară.

Tot în cadrul "Zilelor Andrei Şaguna", sâmbătă au fost aniversaţi 20 de ani de existenţă a Centrului Ecleziastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan" din Sfântu Gheorghe, instituţie de spiritualitate ortodoxă şi cultură românească aflată în subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei. Manifestarea s-a desfăşurat sub genericul "Două decenii în slujba istoriei şi culturii româneşti", în prezenţa PS Andrei Moldovan, episcopul Covasnei şi Harghitei.

Cu acest prilej, au fost decernate premiile "I.I.Russu", ediţia 2016, laureaţi fiind prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici din Cluj-Napoca, dr. Mihai Gorgoi din Bucureşti, dr. Ligia Fulga din Braşov, dr. Virgil Pană din Târgu Mureş şi prof. Vasile Stancu din Sfântu Gheorghe.

Peste două săptămâni va avea loc Sântilia în localitatea Zăbala şi tradiţionala Nedeie mocănească de la Covasna Voineşti, una dintre cele mai vechi sărbători pastorale din Arcul Carpatic.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.