Liceenii își vor prezenta public ideile pentru un oraș mai bun
Gala INNOVATORY va reuni soluțiile găsite de tinerii din șase licee din Sfântu Gheorghe
Ce probleme are Sfântu Gheorghe sau locuitorii municipiului în momentul de față, dar și ce soluții putem găsi la ele? La aceste întrebări vor răspunde peste 60 de liceeni din Sfântu Gheorghe care au învățat cum să găsească metode creative de rezolvare a problemelor. La Gala INNOVATORY care va avea loc miercuri, 29 mai, de la 17:00, la Studioul de Dans Háromszék, ei vor prezenta prototipurile de soluții pregătite în acest timp, iar proiectul va premia cele mai bune idei.
Soluțiile la anumite probleme dintr-un oraș sunt de multe ori sunt găsite de minți foarte tinere, care au o perspectivă proaspătă asupra orașului și a comunităților din oraș, spun reprezentanții Grupului PONT, care, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Sfântu Gheorghe, a lansat în luna februarie a acestui an programul INNOVATORY. Acesta a avut ca scop crearea unui cadru în care elevii din Sfântu Gheorghe să-și poată dezvolta ideile într-un mod inovator.
Programul încurajează creația interdisciplinară, participativă și contribuie la dezvoltarea socială și urbană.
Astfel, în cadrul evenimentului Gala INNOVATORY care va avea loc miercuri, 29 mai, de la ora 17:00, la Studioul de Dans Háromszék, tinerii vor prezenta public ideile pentru un oraș mai bun. Cele mai bune șase echipe vor fi premiate și vor primi câte 600 de lei.
„La program au participat 65 de tineri din șase licee, care au format 13 echipe. Fiecare echipă, timp de trei minute va ține o prezentare și șase cele mai bune echipe vor fi premiate. Premiul constă în 600 de lei pentru fiecare echipă. În acest proces trebuie să lucreze o dată la identificarea unor probleme în oraș și după aceea au hotărât cu ce probleme au dorit să lucreze, apoi au inventat un prototip de soluție, iar acestea vor fi prezentate la gală. (...) Fiecare va prezenta în ce limbă dorește, dar o să fie traducere simultană. Tinerii au lucrat cu drag la acest proiect și sperăm ca ideile lor să îi inspire și pe alții”, ne-a declarat unul dintre coordonatorii programului, Sebők Tímea.
Scopul final al programului nu este neapărat de a implementa soluțiile, ci se urmărește mai degrabă dezvoltarea modului de gândire orientat către o soluție pragmatică și lucrul în echipă.
Un nucleu de formatori capabili să faciliteze activitatea tinerilor în acest proces creativ a fost un alt obiectiv al programului. Astfel, începând cu luna martie, activitățile principale ale proiectului au luat naștere sub forma unor sesiuni de formare a profesorilor care și-au dorit să se implice în acest proces. Astfel, în cadrul programului, au fost selectați 9 profesori care au fost ajutați să devină formatori ai acestor tineri inventivi.
Această etapă a fost urmată apoi de întâlniri și sesiuni creative cu implicarea unor echipe formate din liceeni, iar într-un final, miercuri, va avea loc prezentarea publică a soluțiilor găsite de tineri la problemele societății. Astfel, echipele de tineri vor avea la dispoziție trei minute pentru a prezenta problemele identificate și soluțiile găsite în fața publicului din Sfântu Gheorghe.
Conform coordonatorilor proiectului, acesta dorește să contribuie la încurajarea creației interdisciplinare, participative dar și la dezvoltarea socială și urbană prin intermediul unui proiect de tineret care să-și aduca aportul la dezvoltarea competențelor de creativitate ale tinerilor prin abordarea metodelor specifice de tip Design Thinking.
Programul INNOVATORY din Sfântu Gheorghe este finanțat de către Fondul Bethlen Gábor Alap din Ungaria.