Lansare de carte la Centrul de Cultură Arcuș; autor, un doctor care a lucrat în județul Covasna
Volumul „Iluzia reîntoarcerii”, semnat de Cornel Dimovici, va fi lansat joi, 28 aprilie, de la ora 18:00, la Centrul de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe (Casa Bastion, str. Oltului, nr. 6).
Ediţia este îngrijită şi prefațată de dr. Luminiţa Cornea, critic și istoric literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România.
„Cornel Dimovici (n. 1942, Arad) este un medic și scriitor român contemporan, stabilit în Wiesbaden, Germania. • Absolvă Facultatea de Medicină (I.M.F. Cluj) în anul 1968. Lucrează ca medic în Comandău și Ozun (județul Covasna). • În anul 1969, debutează cu proză în ziarul «Cuvântul nou» din Sfântu Gheorghe și, din 1971, publică și în revista «Vatra» din Târgu Mureş. • În anul 1974 a primit azil politic în Republica Federală Germania. • După 1989 publică – din nou – proză și poezii în România”, se arată în comunicatul de presă trimis de Centrul de Cultură Arcuș, organizator al evenimentului.
O activitate similară va avea loc și vineri, 29 aprilie, tot de la ora 18:00, doar că de această dată invitat special va fi scriitoarea Carmen Gheorghe din Brașov. Tema întâlnirii va fi „Să vorbim despre scris”.
Iulia Drăghici – Taraș