Județul Covasna, în lumina reflectoarelor la Premiile UNITER 2024
Nominalizările UNITER din acest an au adus recunoaștere importantă pentru artiști și instituții culturale din județ. Festivalul Internațional de Teatru „ATELIER”, Teatrul „Andrei Mureșanu” și doi artiști ai Teatrului „Tamási Áron” se află printre nominalizările din acest an, au anunțat organizatorii marți, 18 februarie.
Festivalul Internațional de Teatru „ATELIER”, care a debutat la Sfântu Gheorghe va fi distins cu Premiul de Excelență „Ion Caramitru”. În plus, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe va primi un premiu special pentru organizarea Festivalului „DbutanT”, un eveniment dedicat descoperirii și promovării tinerilor artiști aflați la început de drum.
Pe lângă acest premiu, doi artiști ai Teatrului „Andrei Mureșanu” se află printre nominalizații din acest an. Alexandra Felseghi a fost nominalizată la categoria „Cel mai bun text dramatic” pentru spectacolul „Lina”, iar Sergiu Diță, la categoria „Cea mai bună coregrafie” pentru spectacolul „Memetics”, se mai arată pe pagina de Facebook a teatrului.
„Premiile speciale, oferite pentru realizarea unor inițiative teatrale importante, au revenit Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, Asociației Pro Teatru din Zalău, Centrului Român OISTAT, traducătorului Bogdan Budeș (post-mortem), precum și Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, premiat pentru organizarea Festivalului D-butan-T, recunoscut drept o platformă de lansare pentru tinerii artiști”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Teatrul „Tamási Áron”
De asemenea, doi artiști ai Teatrului „Tamási Áron” au fost nominalizați la categoriile individuale. Pálffy Tibor este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol principal” datorită interpretării rolului Prospero, iar Baumgartner Sándor a fost remarcat la categoria „Cel mai bun lighting design”, ambele premii pentru spectacolul „Furtuna” de William Shakespeare, regia Viktor Bodó.
„Nominalizările UNITER reprezintă deja o recunoaștere prestigioasă, însă avem încredere că artiștii din „Furtuna” vor reuși să câștige premiile la care aspiră”, se mai arată în comunicat.
Gala Premiilor UNITER va avea loc luni, 26 mai, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.
Gala de anul trecut a fost găzduită de castelul din Zăbala, iar în cadrul galei din 2023, spectacolul „Blasted”, montat la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, a primit Premiul UNITER pentru „Cea mai bună scenografie”. Tot atunci, regizorul László Bocsárdi de la Teatrul „Tamási Áron” a primit Premiul pentru întreaga activitate, acordat de Senatul UNITER.