CULTURA 25 august 2023

Festivalul Ciobănașul, la ediția 50! Vali Vijelie și Fuego, printre artiști

de Iulia Drăghici - Taraș | 4781 vizualizări

Festivalul Ciobănașul de la Întorsura Buzăului, sărbătoarea care s-a născut pentru a marca începutul toamnei și întoarcerea acasă a ciobanilor, după luni de stat la stână în munți, împlinește anul acesta 50 de ani de existență! Între timp, evenimentul s-a modelat după gusturile omului modern și a devenit un festival al ritmurilor populare, care mișcă sângele în vene. Mai ales că printre artiștii care vor urca pe scena de la Camping anul acesta, în perioada 2-3 septembrie, se numără Vali Vijelie, Nemuritorii, Fuego, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, dar nu numai.

Organizatorii au anunțat joi și artiștii și programul festivalului care va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare. Așa că, se știe!, distracția începe sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 16:30, când pe scenă va urca celebrul Văr Săndel. Urmează apoi:

· 17:30 – Liviu Ardelean;

· 18:00 – Paul Surugiu – Fuego;

· 19:00 – Grupul Nemuritorii;

· 19:45 – Vali Vijelie;

· 20:45 – Văru` Săndel, care încheie, nu doar deschide, prima zi de festival.

Cu energia crescută după atâta muzică și dans, întorsurenii, dar nu numai, care gustă muzica populară sunt așteptați duminică, 3 septembrie, la un „festin” folcloric. Începe imediat după ora prânzului.

· 13:00 – Corul „Pădurenii” din Barcani;

· 13:30 – Corul „Plai Întorsurean”;

· 14:00 – Grupul vocal „Fetele cu dor”;

· 14:30 – Grupul vocal „Voineștenii”,

· 14:45 – Formația de dansuri „Românașul”;

· 15:00 – Formația de dansuri „Opincuța”;

· 15:30 – Ansamblul „Cununa” din Agnita, Sibiu;

· 16:45 – Ansamblul Folcloric „Astra”;

· 17:10 – Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaților”;

· 18:00 – Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.

Evenimentul se încheie după ora 21:00 cu tradiționalul foc de artificii.

Este de precizat aici că, dacă intervin motive obiective, organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programul.

Dacă vă întrebați de ce anul acesta, spre deosebire de alți ani, printre artiști este și un manelist, răspunsul este că alegerea s-a făcut după solicitarea publicului.

Am încercat să aducem muzică pentru toate vârstele și toate gusturile, din toate genurile muzicale, așa că am adus chiar și manele, pe Vali Vijelie, la cererea publicului. Am adus și Fuego, pentru alte categorii de vârstă. Adică am încercat să mulțumim toate grupele de vârstă. Dacă la Întorsura Fest am adus muzică ușoară și pentru altă categorie de public, acum am încercat să aducem altceva, tot pentru cetățenii noștri, așa cum spun ei, plătitori de impozite și taxe”, a spus, pentru Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro, primarul Raul Urdă.

Și viceprimarul Silviu Popica a subliniat că această gamă de artiști vine să satisfacă mai multe preferințe muzicale.

Ediția din acest an este una deosebită. Am încercat să facem un eveniment diversificat. Avem artiști care vor evolua pe scenă din mai multe arii ale genului folcloric, adică avem dansatori profesioniști, dar și amatori, avem coriști, soliști vocali de muzică populară, de muzică etno și chiar de manele. Veniți la festival, pentru că avem genuri muzicale pentru toate gusturile”, ne-a declarat viceprimarul.

Intrarea la eveniment este liberă.

Este un moment festiv, un moment de bucurie pentru toată comunitatea, dar nu numai, pentru că la fel ca la celelalte ediții, așteptăm la eveniment și alți locuitori ai zonei Buzaielor, în primul rând. Să fie vremea bună și să ne distrăm împreună”, a mai transmis edilul-șef din Întorsura Buzăului.

Ediția de anul trecut, care a avut loc în 3 și 4 septembrie, i-a avut printre artiști pe Adda, Lupii lui Calancea, Ansamblul „Dor transilvan”, Matilda Pascal Cojocărița, Veta Biriș, Constantin Enceanu, dar și alții.

Ciobănașul este organizat de Primăria Întorsura Buzăului, împreună cu Centrul de Cultură al Județului Covasna – instituție subordonată Consiliului Județean Covasna. Sponsorul principal este Amigo Intercost. Pe lista sponsorilor se mai numără, ca la edițiile trecute, Unikat, Termica și Farmacia Nouă. Observatorul de Covasna este partener media.

Prima ediție a Festivalului Ciobănașul a avut loc în 1961. Așa cum aminteam și mai devreme, este un eveniment care a pornit ca o sărbătoare a locuitorilor zonei Buzaielor, prilejuită de venirea toamnei și de faptul că era vremea când ciobanii coborau de la stâne și marcau reuniunea cu familiile lor și comunitatea. Festivalul este o tradiție marcată mereu în primul weekend al lunii septembrie.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.