CULTURA
5 septembrie 2024
Eveniment cultural-literar: Toamna la Casa Romulus Cioflec
de Ana Chiricescu |
719 vizualizări
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) organizează sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 16:00, evenimentul cultural-literar „Toamna… acasă la familia Cioflec”, la Casa Memorială „Romulus Cioflec”, din Araci, comuna Vâlcele.
Evenimentul face parte din programul anual „Acasă la Romulus Cioflec”, organizat de MNCR în parteneriat cu Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România.
Programul complet îl puteți citi în continuare:
- Videoproiecție Luminița Cornea, „30 de ani cu familia Cioflec”;
- Lansarea revistei „Caietele de la Araci”, nr. 21/ 2024;
- Cuvântul colaboratorilor: Ionel Simota, Iulian Cătălui, Carmen Tania Grigore, Tatiana Scurtu, Gabriela Botici;
- „Romulus Cioflec și Panait Istrati”, prezintă Gabriel Dragnea;
- 150 de ani de la nașterea lui Virgil Cioflec;
- Bogdan Negrea - „Genealogia familiei Cioflec”;
- Mesajul transmis de Vasile Grigore, redactor-șef al revistei SUD- „Virgil Cioflec și Mârșa”;
- Luminița Cornea: „Prietenia dintre Virgil Cioflec și Sextil Pușcariu”;
- Momente artistice cu Alexandra Voiculescu, veche prietenă a muzeului;
- Discuții la o cană de ceai în curtea Casei Memoriale „Romulus Cioflec”.
Printre invitați se vor regăsi și doi membri ai familiei scriitorului, Gabriela Corodeanu, fiica și Bogdan Negrea, strănepot al scriitorului.
Printre participanți se vor afla membri ai Uniunii Scriitorilor din Brașov, profesori din Brașov, Sfântu Gheorghe și Araci-Vâlcele, dar și iubitori de literatură din zonă.
Mai multe informații pe subiect puteți citi AICI.
CULTURA
De acelasi autor
Junior Centenar: Cum să economisești 600 de lei pe an pentru viitorul copilului tău
Acum 19 ore, 12 minute