EVA FilmMakers Fest ajunge cu „Haita noastră” la Covasna
Centrul Cultural din orașul Covasna va găzdui joi, 29 septembrie a.c., de la ora 19:00, proiecția filmului „Haita noastră”. Intrarea este liberă. Evenimentul face parte din cadrul EVA FilmMakers Fest, primul festival de film din țară dedicat exclusiv femeilor regizor.
Pelicula a fost lansată în 2021. Filmul este subtitrat în limba română.
„O poveste tată-fiică neconvențională inspirată din fapte reale. Copil-problemă, Niki are 12 ani și trăiește cu bunicii. Când Niki află că tatăl ei a fost eliberat din închisoare, încearcă să dea de el. Cu timpul, cei doi încep să se apropie, dar un secret de familie și alte circumstanțe nefavorabile sunt împotriva reunirii familiei”, se arată într-un comunicat de presă.
Regizor și scenarist: Hajni Kis, scenarist: Fanni Szántó, imagine: Ákos Nyoszoli, producător: Júlia Berkes, montaj: Vanda Gorácz, muzică: Oleg Borsos. Din distribuție fac parte: Gusztáv Dietz, Zorka Horváth, Kati Andai, Réka Derzsi și Balázs Galkó.
Ediția a doua EVA FilmMakers Festival are loc în perioada 23-30 septembrie a.c. Pe lângă activitățile de la Sfântu Gheorghe, în cadrul acestui festival, proiecții au mai avut loc sâmbătă și duminică la Întorsura Buzăului și Sita Buzăului, unde participanții au putut vedea „Clouds of Chernobyl / Anul pierdut 1986”, filmul Ligiei Ciornei, iar miercuri la Baraolt s-a difuzat „Haita noastră”. Ultima proiecție în județ, „Povestea Idei”, regia Goda Kriszta, este programată la Târgu Secuiesc vineri, 30 septembrie.
La Sfântu Gheorghe, tot în ultima zi a festivalului, vineri, 30 septembrie, la Teatrul „Andrei Mureșanu”, este programat spectacolul-concert „Povestea Leului Ra”, realizat de muzicianul Marius Popa și regizorul Cezar Ghioca.
Pe tot parcursul desfășurării Eva FilmMakers Fest sunt organizate și master class-uri pentru cei interesați, iar unul dintre invitați este Irina Margareta Nistor, al cărei master class este programat pentru ziua de joi.
Detalii despre program se găsesc pe pagina de Facebook Eva Filmmakers Fest.
Evenimentul este realizat de Casa de Cultură „Kónya Ádám” și Cinematograful Arta, în colaborare cu Teatrul „Andrei Mureșanu" din Sfântu Gheorghe. Eva FilmMakers Fest beneficiază de sprijin financiar din partea Consiliului Județean Covasna și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).