CULTURA 12 mai 2022

Concert extraordinar al artistului maghiar Antal Zalai pe o vioară Stradivarius din 1733

de Agerpres | 939 vizualizări

Artistul Antal Zalai din Ungaria va susţine săptămâna viitoare un concert extraordinar la Sfântu Gheorghe, în cadrul „Lunii muzicale” organizate de Centrul de Cultură Arcuş, urmând să cânte pe o vioară Stradivarius fabricată în anul 1733.

Instrumentul a fost folosit de violonistul maghiar Gyorgy Garay (1909-1988), iar tânărul artist Antal Zalai a intrat în posesia acestuia prin intermediul profesorului său Peter Komlos.

„Cânt pe acest instrument extraordinar de 18 ani şi sunt foarte ataşat de această vioară, avem deja o istorie comună. Într-adevăr sună magnific, dar a durat un timp până când am descoperit toate tainele şi toate posibilităţile pe care le oferă acest instrument deosebit”, a declarat Antal Zalai, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Concertul, organizat în colaborare cu Institutul Liszt din Sfântu Gheorghe, va avea loc marţi, 17 mai, de la ora 19, la Centrul de Cultură Arcuş de la Casa Bastion din municipiu, str. Oltului nr. 6, iar în program sunt cuprinse lucrări de Eugene Ysaye, Johann Sebastian Bach şi Bela Bartok.

„Antal Zalai, născut în Ungaria în anul 1981, şi-a început pregătirea muzicală la Budapesta cu Laszlo Denes şi Peter Komlos şi şi-a continuat studiile de vioară cu Pinchas Zukerman la Manhattan School of Music şi Kati Sebestyen la Conservatorul Regal din Bruxelles, câştigând la absolvire premiile „Lecrinier” şi „Darche”. De asemenea, a participat la cursurile lordului Yehudi Menuhin, Shlomo Mintz, Isaac Stern, Erick Friedman, Tibor Varga şi Lewis Kaplan. De atunci, a câştigat 15 premii la competiţii internaţionale precum Competiţia Internaţională de Vioară „Rodolfo Lipizer”, Festivalul Internaţional de Vioară „George Enescu”, Competiţia Internaţională de Vioară „Regina Elisabeta” şi Competiţia Internaţională de Vioară „Paganini Moscova”. A cântat cu orchestre simfonice celebre din Europa, Statele Unite şi Mexic”, se mai arată în comunicatul Centrului de cultură Arcuş.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.