CULTURA 3 octombrie 2018

Cele mai frumoase fotografii de natură din lume, prezentate la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1222 vizualizări

Concursul TransNatura a atins anul acesta un record absolut

Mai bine de 100 de participanți din peste 20 de țări au participat la a V-a ediție a concursului de fotografie de natură, TransNatura. Cele mai bune lucrări fotografice vor fi premiate vineri, 5 octombrie, de la ora 18:00, în cadrul vernisajului expoziției cu același nume. Evenimentul are loc la Muzeul Cinegetic al Ținutului Secuiesc din Sfântu Gheorghe.

Juriul ediției a V-a a Concursului internațional de fotografie TransNatura, organizat de Asociația Vadon, nu a avut o misiune ușoară anul acesta pentru că a avut de ales cele mai bune fotografii de natură înscrise în concurs de cei 105 de participanți din 21 de țări de pe tot globul, începând din România și continuând cu Ungaria, Italia, Norvegia, Argentina, Brazilia, China și multe altele.

„S-a făcut o selecție  de 30 dintre cele mai bune fotografii, din care se va face și expoziția. La eveniment vor fi prezentate aceste lucrări, dar la două zile pe site-ul Asociației Vadon vor fi expuse toate acele fotografii care au participat la concurs”, a declarat marți, pentru Observatorul de Covasna, directorul Asociației Vadon, Demeter János.

Evenimentul se bucură anual de o căutare tot mai mare din partea artiștilor fotografi din întreaga lume, mai spune acesta și subliniază faptul că este îmbucurător că și fotografii din România arată tot mai mult interes.

„Important este că față de începuturi a crescut numărul participanților din țară. În primul an au fost câțiva participanți din România și foarte mulți din Ungaria. Anul acesta deja numărul acestora s-a cam egalat”, a spus Demeter János.

Vernisajul expoziției se dorește a fi nu doar un eveniment de premiere a câștigătorilor concursului, dar și un prilej pentru pasionații de fotografie de natură să se întâlnească la Sfântu Gheorghe, mai punctează organizatorii.  

„Pe lângă faptul că vor fi expuse cele mai frumoase lucrări, vom avea și câteva vinuri bune și ceva pogăcei. Este loc de discuții, de văzut niște poze extraordinare și este bine ca cei care se interesează de astfel de lucruri să afle că lumea a început să cam știe unde se află pe hartă județul Covasna și pentru faptul că există acest concurs de artă fotografică de natură”, ne-a mai spus directorul Asociației Vadon.

Din juriu au făcut parte și dr. Dorel Găină și designerul Damokos Csaba, care se vor afla vineri la eveniment. De asemenea, la vernisaj va fi prezent și Radisics Milán, membru al juriului, fotoreporter de natură și fotograf al revistei National Geographic.

Expoziția va fi permanentă și vizitabilă pe tot parcursul anului la Muzeul Cinegetic, până la concursul de anul viitor.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.