Cea mai tânără generație de elevi la actorie inaugurează sala „Dan Turbatu”
Spectacolul „Casa din palme” se joacă joi seara
Elevele din clasa a IX-a de la actorie - secția română a Liceului de Arte „Plugor Sándor” inaugurează joi, 23 ianuarie, de la ora 19:00, în fața publicului interesat noua sală din incinta unității școlare, care poartă numele actorului „Dan Turbatu”. Inaugurarea constă în punerea în scenă a spectacolului „Casa din palme”, realizat alături de profesoara și actrița Camelia Paraschiv Katai.
„Este inaugurarea oficială a sălii și am decis să o facem cu acest spectacol care a avut deja premiera în decembrie anul trecut. Cum spațiul este mult mai mic la școala față de teatru, și cum abia vreo 30 de oameni au apucat să vadă examenul din decembrie, am considerat că este foarte bine să îl mai jucăm o dată sau chiar de mai multe ori, să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de persoane să vadă cea mai tânără generație de elevi la actorie în acțiune”, ne-a spus coordonatoarea secției, managerul Teatrului Andrei Mureșanu, Anna Maria Popa.
Lista actorilor este compusă din: Adriana Bodean, Andreea Berecz, Beatrice Boriceanu, Lunna Popescu, Raluca Catană și Ștefana Burlacu.
Luna ianuarie a adus un nou început pentru elevii de la actorie din Sfântu Gheorghe și profesorii lor, care și-au luat „rămas bun!” de la sălile de clasă împrumutate, improvizate, de la cabinele sau foaierul teatrului unde desfășurau până acum cursurile și repetițiile. La începutul anului, o clasă din incinta școlii a avut parte de o renovare și a fost astfel pregătită să își primească noii „locatari”.
În noua sală se derulează acum cursurile la toate materiile de specialitate - arta actorului, mișcare scenică, tehnica vorbirii, estetică, istoria teatrului, management cultural etc., dar și examenele.
Secția de dramă cu predare în limba română a Liceului de Artă „Plugor Sándor” a luat ființă oficial în septembrie 2017.
Ideea introducerii acestei specialități și pentru secția română a venit din succesul și viabilitatea acesteia la secția maghiară, plus că liceul a găsit un partener serios în persoana Annei-Maria Popa, directoarea Teatrului Andrei Mureșanu, instituție care furnizează profesorii acestei secții.
Din anul 2000 la „Plugor Sándor” funcționează secția de teatru la secția maghiară, de altfel prima de acest tip din țară. Liceul de Artă din Sfântu Gheorghe are trei specializări în limba română, cele două deja recunoscute, muzică, arte plastice și, mai nou, cea de dramă.