Interviu cu Edi Brandabura, cel mai bun tânăr actor din țară, reprezentativ pentru generația sa!

Edi Brandabura are18 ani, studiază la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, la secţia filologie bilingv și e protagonistul primului interviu pe care l-am realizat, după forte multă vreme. Când scrii despre un tânăr talentat și performant, în ziua de astăzi, o faci cumva cu responsabilitatea pe care ţi-o dă primul interviu important al cuiva care ar putea deveni celebru. Ai în faţa ta un om cu multe calităţi și multe opţiuni, cu alegeri ce trebuie făcute și drumuri care se pot deschide sau închide. Ce e diferit, în cazul acesta, e faptul că nu știi dacă Edi Brandabura va fi celebru și va căuta succesul răsunător, dar știi, fără tăgadă, că va căuta fericirea.

Am purtat o discuţie cu Edi, imediat după succesul său în cadrul Festivalului Naţional de Teatru - Histrioniada Liceenilor 2017, desfășurat la Cluj-Napoca. Aici, trupa „Ego”, din care el face parte, a fost premiată pentru cel mai bun spectacol, iar Edi a fost desemnat cel mai bun actor. E un titlu suficient de important, încât să crezi că alegerea unei cariere în teatru pare o alegere implicită, dar... surpriză, Edi e când idealist, când pragmatic și spune că se mai gândește. Fără să-și dea seama că frământările lui sunt o lecţie extrem de valoroasă. Edi scormonește în adâncul lui pentru a înţelege ce trebuie să facă în viitor. Nu caută să aibă succes, caută să fie fericit și să-i facă fericiţi și pe ceilalţi. Interviul acesta sper să vă ajute să-l cunoașteţi și să-l înţelegeţi, nu doar ca și individ, ci ca reprezentant al uneia dintre cele mai interesante generaţii născute aici.

Daniel Şanta

D.Ș.: Edi, de când pasiunea pentru teatru? Te știam implicat în voluntariat și multe proiecte, dar dintr-odată... bum! Cel mai bun tânăr actor al ţării.

E.B. :  Am început teatrul în decembrie 2015, odată cu desfășurarea unui proiect intitulat „Povești în jurul lumii”, în care, întâmplător, au fost selectat alţi doi colegi, dar eu nu (n.r. râde). Nu eram printre cei propuși pentru participare, dar îmi doream foarte mult să încerc ceva legat de actorie, așa că, la prima întrunire a celor „recrutaţi”, m-am dus și am rugat-o pe profesoara care coordona activitatea să mă includă și pe mine. Azi pare un moment de inspiraţie, pentru că, dacă n-aș fi făcut exact ce am simţit și n-aș fi mers să bat eu la ușa „teatrului”, probabil că astăzi nu povesteam despre asta.

D.Ș.: Deci, așa a început totul, cu o „joacă” la care ai insistat să iei parte. Ți-a plăcut și ... ai continuat.

E.B.: Da, după finalizarea proiectului, Denis, Dani, Adriana, Filip şi cu mine – cinci dintre cei ce am fost implicaţi – am decis să facem o trupă și să ne ţinem mai departe de treabă. Am acordat foarte mult timp repetiţiilor și lucrului și am luat totul din ce în ce mai în serios. În februarie, am hotărât să facem asta mult mai mult decât până atunci, așa că ne-am implicat câte 2, 3 poate 4 ore, aproape în fiecare zi.

D.Ș.: Știu că v-aţi ţinut de treabă și pentru că aţi avut cu cine. Coordonarea trupei o face Mirela Bucur, de la Teatrul Andrei Mureșanu, și sunt convins că succesul i se datorează și ei.

E.B.: Mirela Bucur e o persoană care zilnic rupe o bucată din ea și ne-o împarte nouă. E vorba de cunoștinţele ei, viziunea ei, talentul și, nu în ultimul rând, bucuria și emoţia pe care știe să ni le împărtășească. E o onoare și un mare noroc să întâlnești o persoană ca ea. Am primit de la ea o mulţime de sfaturi, de idei, nu doar despre teatru, ci și despre viaţă. Am învăţat, în ultimul an, foarte multe lucruri. Mirela te face să ai încredere în ea și să vorbești cu ea orice. Ea nu e doar un „profesor”, ci a devenit o prietenă foarte bună. O admir foarte mult. Alocă mult timp și energie acestui proiect și cred că și colegii mei sunt de aceeași părere.

D.Ș.: Viitorul înseamnă teatru?

E.B.: Încă nu m-am decis dacă vreau să merg mai departe către actorie.

Fac voluntariat de multă vreme și îmi place să mă implic în organizarea de evenimente. Mă gândesc și la ceva în domeniul media & entertainment, dar, în România, nu am unde să studiez asta la nivel înalt. Poate în străinătate, dar pentru asta e nevoie de susţinere financiară, pe care n-o am, în acest moment.

D.Ș.: Sunt curios care sunt argumentele pentru care ai alege unul sau celălalt domeniu...

E.B.: Păi, teatrul l-aș alege pentru satisfacţia pe care ţi-o dă ceea ce faci, plus că e un domeniu care te ajută mult să te cunoști, să te descoperi, pentru că te pune în situaţii foarte diferite. Pe de altă parte, cred că factorul șansă joacă un rol mult prea mare. Am cunoscut oameni foarte talentaţi care încă-și caută locul, încă nu și-au găsit drumul în cariera artistică și asta cred că îi face nefericiţi. E clar că șansele acestea trebuie să ţi le și atragi, dar doza de risc e mare și tocmai de aceea nu știu încă dacă îmi doresc 100% să fac asta în viitor.

D.Ș.: Și atunci, privitor la organizarea de evenimente și industria entertainment-ului, ce te atrage?

E.B.: E un alt tip de satisfacţie. Îmi place faptul că reușești de multe ori să construiești ceva de la zero, ceva ce are un rezultat final mult mai palpabil. Chiar și satisfacţia e mai ușor de cuantificat. În schimb, dacă mă gândesc bine, șanse de eșec există și aici. S-ar putea să crezi cu tărie în ceva și să nu găsești publicul necesar sau suficienţi oameni cărora să le placă tipul de eveniment pe care vrei să-l organizezi.

D.Ș.: Îţi recomand să faci alegerea asta cu multă chibzuinţă și să nu te lași influenţat...

E.B.: Da, răspunsul îl caut în interior. Cred că eu trebui să decid ce mă face cu adevărat fericit și pe ce drum să merg mai departe. Momentan, trebuie să mă împart: școală, teatru, voluntariat. În viitor, probabil, va trebui să aleg un singur drum.

D.Ș.: Câteva întrebări-fulger, la care te invit să răspunzi cât mai spontan, așa cum simţi. Care e cel mai mare beneficiu al faptului că te-ai născut într-un oraș mic?

E.B.: Pot cunoaște în detaliu tot ce se întâmplă. Poţi să ajungi foarte ușor dintr-un loc în altul și să te bucuri de tot ce ţi se oferă. Interacţiunea cu oamenii e diferită.

D.Ș.: Dar cel mai mare dezavantaj al orașului mic?

E.B.: Suntem tineri, poate că ne-am distra ceva mai mult, dar aici nu prea ai ce să faci, noaptea (râzând).

D.Ș.: Ce impact a avut asupra ta multiculturalitatea?

E.B.: Cred că m-am dezvoltat mult mai bine, am cunoscut mai multe tipuri de oameni de la care am învăţat și încă învăţ multe, oameni care gândesc diferit.

D.Ș.: Viaţa culturală din oraș, într-un cuvânt...?

E.B.: Interesantă.

D.Ș.: Generaţia ta, într-un cuvânt?

E.B.: Rebelă.

D.Ș.: Materia preferată la școală?

E.B.: Limba română.

D.Ș.: Cartea preferată, piesa de teatru preferată și actorul de teatru preferat?

E.B.: Codul lui Da Vinci, Orb de mină și Toma Caragiu.

D.Ș.: Filmul preferat, actorul de film preferat și hobby-ul preferat?

E.B.: Room, Rowan Atkinson și handbal.

D.Ș: Cel mai frumos și cel mai aiurea moment legat de teatru?

E.B.: Cel mai frumos moment este mereu cel al aplauzelor – e fantastic. Cel mai neplăcut e când apare lipsa de concentrare. E foarte frustrant când uiţi sau greșești o replică.

D.Ș: Cum vezi tu povestea legată de familia tradiţională?

E.B.: Sunt lucruri cu care cred că ne batem capul degeaba, ar trebui să avem alte priorităţi.

D.Ș: Care e persoana căreia îi ești cel mai recunoscător?

E.B.: Tata.

D.Ș.: Patru obiecte pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie?

E.B.: Ochelari de soare, lenjerie de schimb, gumă de mestecat și un colaj foto cu toţi cei dragi (râde).

D.Ș.: Trei caracteristici care ar defini „jumătatea” ta?

E.B.: Inteligentă, cu simţ al umorului extrem de dezvoltat și romantică.

D.Ș.: Patru cuvinte care crezi că te definesc pe tine?

E.B.: Umor, inteligenţă – sper, rebel și împrăștiat.

D.Ș.: Care crezi că ar putea fi cea mai mare satisfacţie legată de teatru?

E.B.: Să ajung în punctul în care să nu mai existe ceva ce n-am reușit.

D.Ș.: Care crezi că ar fi cea mai mare satisfacţie personală?

E.B.: Să ajung, măcar pentru o clipă, în toate ţările din lume.

D.Ș.: Câte un lucru care-ţi place la colegii tăi de trupă?

E.B.: La Dani, îmi place seriozitatea, iar la Denis, deschiderea.

D.Ș.: Unde te vezi peste zece ani?

E.B.: Nu-mi prea fac proiecte, trăiesc cumva pe termen scurt, nu-mi fac planuri, pentru că nu are rost, sunt încă într-o perioadă în care încerc să mă cunosc mai bine.

D.Ș.: Care sunt principalele caracteristici ale generaţiei tale?

E.B.: Cred că le e foarte ușor să treacă peste bariere și sunt foarte adaptabili.

Obstacolul cel mai mare cu care cred că ne confruntăm este gândirea cumva tradiţională și conservatoare a societăţii în care trăim, refuzul oamenilor de a accepta prezentul și faptul că suntem altfel.

D.Ș.: O recomandare, un sfat pentru toţi cei de vârsta ta, care vor citi acest interviu.

E.B.: Atunci când au șansa să facă un lucru, când știu că ar putea să-l facă, dar nu au curaj, să se gândească la primul impuls, să meargă după ce simt, să nu se gândească la toţi „dacă”, să se bazeze pe emoţie și pe intuiţie.