10 formații și interpreți, duminică, la Festivalul de Colinde din Sita Buzăului
„Crăciunul la români” ajunge duminică la ediția a XXVIII-a
Căminul Cultural din Sita Buzăului găzduiește duminică, 23 decembrie, în prag de sărbători, a XXVIII-a ediție a Festivalului de Colinde „Crăciunul la români”. Programul evenimentului anunță 10 formații și interpreți renumiți în zona Buzaielor și nu numai. Activitățile vor începe la ora 17:00.
Pe scena Căminului Cultural sitean se pregătesc să vestească Nașterea Domnului numeroase formații de artiști. Printre acestea se numără Corul „Plai Întorsurean” din Întorsura Buzăului, Ansamblul Folcloric „Brâulețul” din Sita Buzăului, Grupul Vocal „Pădurenii” din Barcani, „Voievozii Munților” din Vâlcele, Grupul Folk „Puer Terra” din Sita Buzăului, Grupul vocal-instrumental „Ciobănașul” din Întorsura Buzăului, dar și interpreta de muzică populară originară din Sita Buzăului, Mălina Boricean, care va și prezenta evenimentul.
„Noi, sitenii, vom întâmpina Sfintele Sărbători ca de obicei, cu un festival de Colinde care va avea loc la Căminul Cultural, iar eu voi fi în cadrul acestuia, la invitația domnului director Ovidiu Oltean, căruia îi mulțumesc, atât în calitate de solistă, cât și în cea de prezentatoare. Cu ocazia Sfintelor Sărbători, care ne bat la ușă, doresc să adresez consătenilor mei și nu numai să aibă parte de liniște sufletească, sănătate și fie ca Bunul Dumnezeu să intre în casa fiecăruia vestind NAȘTEREA FIULUI SĂU!”, ne-a transmis tânăra solistă siteancă, Mălina Boricean, acum elevă la Colegiul Național de Arte „Dinu Lippati” din București.
De asemenea, vocile micuților școlari de la Școlile din Sita Buzăului, Barcani și Întorsura Buzăului vor răsuna în prag de sărbători în cadrul aceluiași eveniment.
Festivalul de Colinde este organizat Primăria, Consiliul Local și Căminul Cultural din comuna Sita Buzăului, alături de Asociația Culturală „Brâul Sitean”.