EDUCATIE 21 noiembrie 2012

Şi-n şcolile „mici” se-ntâmplă lucruri „mari”…

de Covasna Media | 1217 vizualizări

scoala covasnaCadrele didactice Sebastian Cristea, Ionela Milu şi învăţătoarele Fanica Stroescu, Maria Secelean şi Adelina Mitrofan de la Şcoala Primară Floroaia Mică au fost gazdele Cercului Pedagogic al învăţătorilor din zona Buzaielor.

Pădurea îmbrăcată de sărbătoare cu nuanţe arămii a încadrat „şcoala mică” (cu un efectiv de 94 de elevi, provenind din zona periferică a oraşului Întorsura Buzăului şi 5 cadre didactice), care a devenit dintr-o dată încăpătoare, dar mai ales primitoare pentru 65 de cadre didactice din învăţământul primar. Ne-am delectat ochii cu o mulţime de materiale didactice create de cadrele didactice din învăţământul primar din zona noastră, îmbinate cu măiestrie într-o expoziţie care a îmbrăcat holurile albe ale şcolii, de gazdele noastre. În fiecare exponat s-a regăsit profesionalismul, arta, unicitatea şi o părticică din sufletul fiecărui dascăl, care a avut un singur scop: să lumineze şi să înfrumuseţeze calea spre cunoaştere a şcolarilor mici.

Ca să ne acomodăm şi mai bine cu locul în care ne-am aflat, gazdele ne-au călăuzit paşii în lumea în care-şi desfăşoară activitatea zi cu zi printr-o prezentare intitulată „Incursiune în lumea noastră”. Apoi , într-o atmosferă academică, sub îndrumarea inspectorului pentru învăţământ primar prof. Mihai Sebastian Banciu şi a coordonatoarelor de cerc prof. Marcela Radu şi Liliana Hermenean, gazdele au prezentat „Importanţa materialului didactic în cadrul pregătirii integrate”.

Pentru exemplificare au fost prezentate câteva materiale didactice.

Activitatea s-a încheiat întro deplină solemnitate prin intervenţia conf. univ. dr. Toader Palasan, decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, care a salutat iniţiativa cadrelor didactice din zona Buzaielor şi a prezentat „Dimensiunile inovatoare ale competenţelor de realizare şi utilizare a materialului didactic în învăţământul primar”, cu scopul de a îndruma cadrele didactice să valorifice materialele auxiliare realizate în vederea creării unei baze de care să poată beneficia comunitatea didactică, pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Ce au mai descoperit cadrele didactice participante? Au descoperit că eforturile directoarei Silvia Bumbac de a „ridica” o şcoală mărginaşă prin implicarea în proiecte – PHARE, SOROS, OVIDIU ROM, UNICEF – au orientat activitatea din această şcoală spre normalitate, au creat un spaţiu în care elevii pot petrece câteva ore, desfăşurând activităţi asemenea altor milioane de copii din ţară, în care aceştia învaţă că au dreptul la o şansă pentru o viaţă mai bună.

Au mai descoperit că autorităţile locale, chiar dacă nu le este deloc uşor, şi-au asumat sarcina susţinerii educării acestor copii, înţelegând că viitorul lor este şi viitorul nostru.

Nu în ultimul rând, au descoperit că munca de zeci de ani a prof. Elena Boricean de a ridica învăţământul din zona Buzaielor este continuată de un inspector tânăr care este declarat un susţinător al şcolilor mici în care recunoaşte un centru de păstrare a valorilor comunităţii. Fiecare din noi am plecat de la această activitate mulţumiţi sufleteşte că suntem „dascăli” şi mândri că putem avea un rol atât de important în viaţa unor şcolari mici, indiferent că învaţă într-o şcoală „mare” sau într-o şcoală „mică”.

Prof. inv. primar Zsofia

Şelaru şi Sebastian Cristea

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.