Şcolile din Sfântu Gheorghe se prezintă
Vineri, în data de 18 mai, Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe va găzdui Târgul Educaţional al liceelor teoretice și profesionale din oraş. Acest eveniment anual, organizat pentru a treia oară îi așteaptă cu drag pe cei interesați între orele 9 și 15.
La standurile instituțiilor vor fi prezentate prospecte, materiale de promovare despre activitatea liceelor şi oferta educaţională, prezentări și produse legate de profesiile școlilor, oferind această gamă în primul rând în atenția elevilor de clasa a opta și părinților lor. În cadrul evenimentului, cei interesați vor putea încerca și diferite profesii, ca de exemplu profesia de coafor, asamblarea lucrurilor electronice, mașina de frezat CNC, sau simulatorul de conducere.
Evenimentul va fi organizat de Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Fundaţia culturală, tehnico-ştiinţifică „Puskás Tivadar“.
În prezent Municipiul Sfântu Gheorghe oferă educație elevilor în cinci licee teoretice și trei grupuri şcolare tehnologice.
Biroul de presă al Primăriei