EDUCATIE 20 decembrie 2017

Proiect internațional de tineret încheiat cu succes

de Covasna Media | 1076 vizualizări

Asociația „Clubul Tinerilor din Sfântu Gheorghe” a încheiat cu succes proiectul „YMCA: Youth Mix Culture Adventure” finanțat de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale prin programul Erasmus+.

Proiectul a implicat 12 organizații din Ungaria, Grecia, Spania, Turcia, Estonia, Italia, Franța, Norvegia, Malta, Republica Cehă, Letonia și România. Proiectul a avut ca temă principală dezvoltarea competențelor interculturale ale lucrătorilor de tineret, liderilor de tineret pentru a desfășura activități locale de tineret și schimburi de tineri.

Grüman Éva, președintele asociației a declarat: „În calitate de organizație coordonatoare am pregătit proiectul și am dezvoltat metodologia trainingului, care s-a desfășurat în perioada 2-10 decembrie 2017 și s-a bazat pe metode de educație non-formală. După încheierea trainingului  și întoarcerea în țara de origine fiecare participant va trebui să implementeze metodele învățate în comunitățile locale de tineri, aceste experiențe fiind împărtășite la finalul proiectului de către toți participanții”.

Reprezentanții asociației consideră că una din cele mai mari sarcini în zilele noastre ale organizațiilor de tineret este de a sprijini tinerii să recunoască stereotipurile, prejudecățile și să prevină sau să oprească stigmatizarea socială a tinerilor din medii culturale diferite. Pentru a putea lega parteneriate de lungă durată cu organizațiile din județul Covasna, cei 40 de participanți la curs au participat și la Balul Voluntarilor din județul Covasna, unde au fost premiați voluntarii anului.

Biroul de Presă

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.